Anghel Iordănescu a transmis un mesaj clar Federației Române de Fotbal, fiind convins că singurele opțiuni bune pentru preluarea echipei naționale sunt Dan Petrescu și Gică Hagi.
Fostul selecționer și-a dorit inițial ca Mirel Rădoi să își continue activitatea pe banca tehnică a echipei naționale, dar consideră că în acest moment nu există variantă mai bună decât Gică Hagi sau Dan Petrescu. Anghel Iordănescu spune că și-ar dori să îl vadă pe fiul său în postura de selecționer, dar nu l-a nominalizat printre cei mai potriviți pentru această funcție.
„Generalul” e convins că atât Gică Hagi, cât și Dan Petrescu, sunt dispuși să își pună pe pauză proiectele în derulare de la Farul Constanța, respectiv CFR Cluj, pentru a veni la echipa națională.
Gică Hagi și Dan Petrescu sunt singurele nume dintre care FRF ar trebui să aleagă următorul selecționer, consideră Anghel Iordănescu. Fostul antrenor spune că variante bune sunt, de asemenea, și Victor Pițurcă și Ladislau Boloni.
„Dacă până acum am susținut că Mirel Rădoi ar fi bine să continue, pentru că cunoaște problemele echipei naționale, acum am altă opțiune. Dacă Gică Hagi sau Dan Petrescu nu își doresc să vină la echipa națională, ar fi bine ca Mirel Rădoi să continue. Înțeleg că Rădoi își menține poziția de a renunța. Federația ar trebui să îl lase să plece dacă nu își mai dorește să continue.
Dan Petrescu și Gică Hagi sunt oamenii cei mai indicați să preia echipa națională. Federația, ca primă opțiune, trebuie să aleagă dintre Dan Petrescu și Gică Hagi. Oricând ar putea să fie Boloni sau Pițurcă, dar cei mai în măsură sunt cei doi pe care i-am nominalizat. Gică Hagi cred că ar putea să renunțe (n.r. la activitatea de la Farul Constanța). Ar veni în pas alergător, unul de la Constanța, unul de la Cluj. Este visul oricărui antrenor de fotbal”, a declarat Anghel Iordănescu la Digi Sport.
Fostul selecționer a recunoscut că și-ar dori să îl vadă pe Edi Iordănescu la cârma reprezentativei: „Vă spun sincer că m-ar bucura, dar, repet, s-ar putea interpreta. Până la urmă, e băiatul meu, fiecare și-ar dori ca fiul să ajungă la cel mai înalt nivel”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER