Selecționerul echipei Serbiei, Radomir Antic, a declarat că în meciul cu România, din 28 martie 2009, echipa sa urmărește să își consolideze poziția de lider al grupei 7 de calificare la CM 2010.
"Cu victoria de la Viena am realizat mai mult de trei puncte, am demonstrat că suntem pe drumul cel bun. Calificarea la CM 2010 este în mâinile noastre, de noi depinde. Sunt optimist că vom ajunge în Africa de Sud, dar nu numai acesta este obiectivul nostru. Acum mă simt antrenor mai mult ca oricând. Când ai rezultate bune, ai un sentiment extraordinar. Tinerii au adus la echipă atitudine și ambiție, iar aceasta este baza succesului. Ușa naționalei este mereu deschisă. Toți jucătorii sunt conștienți că au motive să fie și mai buni. Sunt fericit, cred că am făcut multe într-o scurtă perioadă de timp. În următoarele trei meciuri avem șansa de a ne consolida poziția de lider al grupei. Prima dată, contra României", a spus Antic.
Serbia, liderul grupei 7 de calificare la CM 2010 cu 9 puncte, și România, locul 5 cu 4 puncte, se vor întâlni la 28 martie 2009.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER