Horațiu Moldovan trece prin cea mai bună perioadă a carierei, însă portarul care a impresionat în Kosovo (0-0) a avut parte și de momente delicate în carieră, mai ales la Hermannstadt, acolo unde a fost folosit foarte puțin. Antrenorul care i-a urmărit în permanență ascensiunea crede însă că rapidistul poate să ajungă chiar și în La Liga.
În ciuda unor erori pe care le-a făcut în poarta Rapidului, Edi Iordănescu a avut curajul să mizeze pe Horațiu Moldovan în Kosovo, acolo unde România a tremurat pentru o remiză muncită: 0-0.
Deși Aioani tocmai a devenit campion cu Farul, iar Tîrnovanu a apărat în grupele Conference League, decizia selecționerului a fost una cât se poate de inspirată. Moldovan s-a adaptat bine unui teren foarte greu și a fost decisiv pentru tricolori. Goalkeeper-ul Rapidului a reușit un meci mare, iar antrenorul de portari care i-a resuscitat cariera îl vede mai devreme sau mai târziu într-un campionat de top, așa cum este cel al Spaniei.
„La Hermannstadt, el a apărat foarte puțin și s-a mizat pe el mai mult în Cupa României, așa că l-am luat la Măgurele, acolo unde l-am antrenat. L-am luat efectiv în ultimul moment, pentru că se închidea lista la Liga 3. Mi-a plăcut siguranța lui, pofta de a se antrena. Eram în hotel, ne relaxam, iar el ne tot zicea: «hai să ieșim pe teren, să muncim»”, a mărturisit Vasile Sin, pentru ProSport.
Fostul lui antrenor îl vede în prima ligă din Spania, chiar dacă Moldovan ar fi urmărit și de formații din Germania.
„Atunci când a avut o perioadă nefastă, își dorea foarte mult să meargă afară să apere. La ce calități are, eu cred că poate să apere fără probleme în campionatul Spaniei”, este sigur fostul portar al Universității Cluj.
De altfel, internaționalul român ar fi pe lista unui club de tradiție, aflat însă acum în liga a doua: „Nu știu, întrebați -l pe el (n.r. despre interesul lui Zaragoza). Nu am auzit de așa ceva. Cred că aici e locul lui la ora actuală. Să mai joace un an și după”, spunea recent Adrian Mutu, la Digi Sport.
Cu trei ani în urmă, Horațiu Moldovan probabil că nici nu se gândea că în 2023 va fi cel mai bun om al naționalei României în preliminariile Campionatului European.
Ajuns la UTA într-o altă perioadă destul de dificilă, Moldovan a avut parte de o concurență acerbă, în condițiile în care rivalii de pe postul său erau Florin Iacob și Dragoș Balauru: „Sunt conștient că o să am o concurență foarte mare, doi portari cu experiență chiar la Liga 1. Iacob e un portar foarte bun la liga a doua. O să îmi aștept rândul și când o să-mi vină șansa sper să profit la maximum de oportunitate”, spunea Horațiu, după ce a semnat cu arădenii, în plină pandemie de COVID-19.
La UTA a prins doar patru meciuri în prima parte a sezonului, iar marea sa șansă a fost transferul la Rapid, pe vremea când giuleștenii încercau să revină în elita fotbalului românesc. Ajuns în iarna lui 2021 la Rapid, Moldovan a reușit să facă saltul mult așteptat, iar în scurt timp a devenit un titular indiscutabil în Superliga și unul dintre idolii Giuleștiului.
Îți dai seama că ne doream victoria, am venit cu gândul la victorie. Probabil că dacă învingeam aici, calificarea era jucată. Noi am arătat în această seară că am fost o familie și sunt încrezător că vom merge la Euro cu această atitudine” – Horațiu Moldovan, după Kosovo – România 0-0
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER