Eli Ohana laudă naționala lui Lucescu jr, deși a câștigat cu 2-0 în amicalul de la Timișoara. Israelianul a declarat că România este puternică și că bucuria este cu atât mai mare!
„Sunt foarte fericit pentru rezultat, mai ales că eu am fost ales de federație să antrenez echipa națională doar la acest meci. A fost un joc extrem de dificil pentru că am întâlnit un adversar puternic, dar și pentru că terenul nu s-a prezentat în cele mai bune condiții. Este o victorie importantă pentru mine și pentru cariera mea. Echipa României e una rapidă și solidă fizic, dar ne-am descurcat bine și nu i-am lăsat să se apropie de poartă. Am reușit să ne apărăm foarte bine și am avut și alte câteva ocazii în afara celor două goluri. Pentru mine nu e important dacă voi continua sau nu la naționala mare, deocamdată mă bucur de acest rezultat extraordinar”, a precizat Ohama în conferința de presă de la finalul meciului.
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-0 (1-0), de naționala Israelului, într-un meci amical disputat pe stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER