Antrenorul naționalei statului San Marino e angajat part-time!** „În vocabularul nostru nu există cuvântul victorie”

Cea mai mică federație din Europa are doar doi angajați
permanenți: președintele și secretara. Cei doi lucrează însă într-o
clădire luxoasă cu trei niveluri, în care mai trec ocazional
colaboratorii. În San Marino, chiar și antrenorul naționalei e
angajat part-time, jobul său de bază fiind cel de profesor la o
școală generală.

În spatele unui teren ce seamănă izbitor cu cel pe care FRF l-a
construit recent la Buftea se ridică sediul federației de fotbal
din San Marino. Clădirea e impunătoare și impresionează direct!
Trei etaje și fântâni arteziene ce te întâmpină la intrare.
Zgomotul apei curgând în fântână te urmărește înăuntru și trece
destul timp până să scapi de el și să auzi o voce. Elisa e
secretara federației, dar face cam tot ce ține de organizare.
Îmbrăcată sport, într-un maiou alb, pantaloni de trening adidas și
șlapi, sare imediat în ajutor. „Așa cum vă imaginați, nu sunt
foarte ocupată”, spune din start, deși telefonul din biroul evident
prea mare îi sună non-stop: „Sunt mulți oameni care sună să întrebe
de biletele la meci în aceste zile. În rest, e liniște”.

„Victorie
nu există încă în vocabularul nostru”

Elisa, care a ajuns secretara Federației dintr-o întâmplare
(„președintele fusese profesorul meu de educație fizică și mi-a zis
să vin aici să-l ajut”, spune ea) scoate dintr-un sertar o carte de
câteva sute de pagini: „Aici găsiți tot ce vreți despre noi”. Pe
paginile lucioase sunt trecute toate rezultatele din istoria
micuței naționale – adică înfrângerile suferite – și jucătorii
selecționați. Pentru informații din prezent, secretara îl cheamă pe
antrenorul echipei naționale. Bărbatul, trecut recent de 40 de ani,
apare zâmbind și se așază confortabil pe scaun: „Tot ceea ce facem,
facem din pasiune. Nu avem salarii, ci doar bonusuri la meci”.
Prime? „Nu, nu primim bani în funcție de rezultat, ci doar pentru
participare”, ne lămurește Giampaolo Mazza. Antrenorul nu-și
permite să viseze la un rezultat bun contra României: „În
vocabularul nostru nu există cuvântul victorie. Probabil că veți
câștiga, dar pentru noi contează mai puțin rezultatul”.

Champions
League din San Marino

În federația din San Marino există și câteva trofee. Giampaolo se
întinde spre cel mai mare dintre ele și spune râzând: „Acesta e cel
mai important! E la fel de important ca trofeul Champions League!”.
De fapt, e cupa pe care FSGC o acordă câștigătoarei titlului
regional. În San Marino, fotbalul e, poate, în starea lui cea mai
pură. Jucat de oameni cu pasiune și fără prea mulți bani.

„Uneori
avem probleme în a convoca jucătorii. Pe unii se întâmplă să nu-i
lase șefii, alții poate au treburi prea importante la locurile de
muncă și nu pot veni”, Giampaolo Mazza, antrenor San
Marino

Publicat: 10 08. 2011, 08:40
Actualizat: 10 08. 2011, 08:41