Selecționerul Argentinei, Batista, a fost demis, iar Federația din Țara Tangoului a anulat meciul amical cu România, programat a fi avut loc pe 10 august, pe noul stadion National Arena.
Asociația de Fotbal din Argentina (AFA) a anunțat, luni seară, pe site-ul oficial, că a decis suspendarea meciului amical cu România, programat la 10 august, la București, după demiterea selecționerului Sergio Batista.
„După o discuție telefonică între Sergio Batista și președintele AFA, Julio Grondona, Batista a lăsat la latitudinea Comitetului Executiv decizia privind activitatea sa la conducerea echipei naționale. Astfel, Comisia Națională de Selecție a decis rezilierea contractului lui Sergio Batista și suspendarea meciului amical cu România, din luna august”, a anunțat AFA, pe site-ul oficial.
Meciul amical România – Argentina era programat la 10 august, la inaugurarea Arenei Naționale.
Unul dintre motivele pentru care Argentina a anulat amicalul cu România ar putea fi presiunile celor doi granzi din Spania, Real și Barcelona. Pe 14 august, adică la patru zile după România – Argentina, se joacă Supercupa Spaniei, iar Real si Barcelona nu vor ca jucătorii să se accidenteze într-o partidă amicală. În discuție au fost Messi, Gabi Milito și Mascherano, de la catalani, și Di Maria, Gago și Higuain, de la „galactici”. Argentina ar fi pierdut 900.000 de euro dacă ar fi acceptat sa bifeze amicalul fără Messi, Mascherano sau Higuain.
Gică Popescu a declarat imediat după aflarea veștii că anularea meciului a fost acceptatată și din cauza presiunilor Barcelonei și Realului: „Nu ar fi fost mai bine dacă Argentina ar fi venit fără vedetele ei, pentru că fanii au plătit ca să îi vadă pe Messi și ceilalți”, a spus Popescu la Antena 3
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER