Argentina se pregătește pentru Campionatul Mondial din 2014 și vrea să obțină titlul suprem chiar pe terenul eternilor rivali sud-americani. Pentru asta „pumele” au programat o serie de meciuri amicale, iar printre adversare se află și naționala lui Pițurcă.
Selecționerul Alejandro Sabella a declarat că reprezentativa sa va juca contra Rusiei și Bosniei, pe 15 și 18 noiembrie, date la care sunt programate meciurile de baraj din Europa, iar cu România va juca pe 5 martie, la București.
„Avem două meciuri amicale în Statele Unite, pe 15 și 18 noiembrie, cu Rusia și Bosnia. Apoi, avem o altă partidă în martie, cu România. Vom vedea în aceste meciuri dacă mai avem nevoie de vreun jucător în mod special înainte de Cupa Mondială”, a declarat Alejandro Sabella.
Argentina ar fi trebuit să vină la București pe 6 septembrie 2011, la inaugurarea Arenei Naționale. Sud-americanii nu au mai putut ajunge așa că România a jucat în compania Franței.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER