Așa a ajuns Hagi Jr. la naționala mare. Contra, mai deschis ca niciodată: „Nu e chemat datorită numelui”. Jucătorul care i-a deschis ușa spre lot: „Absența lui a făcut ca Ianis să fie convocat”
La 35 de ani de la momentul în care tatăl său a îmbrăcat pentru prima dată tricoul echipei naționale pentru care avea să scrie istorie, Ianis Hagi (20 de ani) a prins prima convocare a carierei, iar Cosmin Contra (42 de ani) a dezvăluit că vestea cea mare pentru Hagi Jr. a venit ca urmare a accidentării lui Constantin Budescu.
Când Gică Hagi a ridicat problema neconvocării fiului său, Contra a adus ca argumente concurența grea cu Budescu și Stanciu, decarii de încredere ai selecționerlui, dar problemele fizice ale primului au făcut ca cel mai bun fotbalist al Viitorului să ajungă la lotul mare. Acum, Contra susține că Ianis ar fi putut fi convocat și dacă Budescu era valid: „Ianis nu e chemat la naționala de tineret sau la echipa mare datorită numelui. Ianis, în ultimul timp, atât la tineret, cât și la club, a avut randament ridicat, consistență în joc și goluri marcate. Și cred că absența lui Budescu a făcut ca Ianis să fie convocat. Putea, oricum, și dacă Budescu nu era accidentat să vină la acțiune”, a declarat Cosmin Contra, la Telekom Sport, înainte să tragă concluzia după primul antrenament la care l-a avut sub comandă pe tânărul playmaker al fostei campioane a României: „Mai multe emoții pe Pașcanu decât pe Ianis, dar liniștit. I-am văzut ca toți jucătorii, mai ales că sunt cinci jucători de la tineret care au făcut pasul la această acțiune”.