Așa a învins-o România pe Bosnia!** Jucătorii l-au convins pe Răzvan să schimbe tactica! „El ar fi vrut să stăm mai retrași”
Ciprian Marica spune că jocul ofensiv practicat de România în
victoria entuziasmantă cu Bosnia, scor 3-0, are la bază dorința
jucătorilor de a „face pressing avansat”. Atacantul naționalei a
dezvăluit că Răzvan Lucescu le-a transmis jucătorilor să „stea mai
retrași”, dar că acesta a decis să schimbe tactic după ce
fotbaliștii au insistat pentru un joc ofensiv.
„Tactica de joc de la meciul cu Bosnia de acasă a fost una
agresivă. Am discutat pe tema aceasta cu Răzvan, care ar fi vrut să
stăm mai retrași. I-am zis că vrem sa facem un pressing mai avansat
și a fost de acord. Nu i-am lăsat să joace.
Mijlocașii noștri centrali au încercat sa stea, prin alternanță,
unul mai sus si unul mai jos, ceea ce ne-a ajutat foarte mult. Am
avut și timp să ne facem o idee despre acel meci în cele opt zile
de pregătiri„, a explicat Marica la Dolce Sport.
Marica spune că venirea lui Victor Pițurcă e una benefică și
crede că noul selecționer are capacitatea de a duce naționala la un
nou turneu final.
„Meciul cu Argentina este unul special. Abia aștept. Cred
că Victor Pițurcă ne poate duce la Euro. Rămâne de văzut cum vom
aborda meciul cu Franța, care este cel mai greu. Iar ultimul meci
cu Albania va fi pe viață și pe moarte„, a mai declarat
Ciprian Marica la Dolce Sport.