„Așa să fiți și la meci, să trageți unul pentru altul!” Ce au fost puși ‘tricolorii’ să facă înaintea meciului cu Danemarca: nimeni nu a fost încântat

Mai mulți martori oculari ne-au povestit ce s-a întîmplat sâmbătă în cantonamentul naționalei de la Cluj, cu o zi înaintea meciului cu Danemarca. Era puțin după prânz, când tricolorii s-au urcat în autocar pentru a merge la plimbare, cel puțin așa era prevăzut în program. „Toată lumea jos!” – s-a auzit de pe scara autovehiculului. Băieții nu au luat în seamă comanda, dar aceasta s-a auzit din nou. Cei din față au coborât, iar apoi, văzându-i jos pe aceștia, au venit și ceilalți componenți ai lotului.

Pe autocar stătea scris România – Danemarca, iar pe dedesubt erau legate niște sfori groase. Psihologul echipei naționale, Silviu Ioniță, era foarte mândru de el, le-a spus băieților în cuvinte scurte, că trebuie să apuce sforile și să tragă autocarul!

Tricolorilor nu le-a picat bine, s-au cam îndoit de misiunea pe care o aveau de îndeplinit, dar, la rugămintea selecționerului, au luat sforile în mâini și au început să tragă. Autocarul s-a urnit, dar băieții au părut foarte nemulțumiți de ce li se întâmpla. „Așa să fiți și la meci, să trageți unul pentru altul”, le-ar fi spus psihologul.

Fotbaliștii spun că după această activitate ciudată au resimțit o stare de oboseală musculară.

Au ținut țeava de patru metri cu degetul!

Nu e singura acțiune comică pe care a întreprins-o Ioniță la naționala României. Înainte de partida cu Muntenegru (1-1), a adus la antrenament o țeavă de pexal de patru metri, i-a strâns pe tricolori și le-a spus să se înșiruie de-a lungul acesteia, de-o parte și de alta, și să încerce să o țină în echilibru folosind fiecare câte un deget! Băieții s-au chinuit vreo 40 de minute, nu le-a ieșit și i-au spus psihologului să-i lase în pace. Psihologul a concluzionat: „Trebuie să mai lucrăm la coeziune!”

Și nu s-a lăsat însă! În ziua meciului, a cărat țeava în autocar, a dus-o la vestiare și, înainte ca tricolorii să iasă pentru a inspecta gazonul, s-a dus hotărât la Daum și i-a șoptit acestuia la ureche: „Mister, mai putem încerca un pic cu țeava?”. Daum i-a spus însă că nu e momentul.

Cum a ajuns la națională?

Silviu Ioniță, psihologul naționalei, a fost adus la FRF după ce a lucrat pentru divizionara C Viitorul Domnești, de unde fusese dat afară. S-a ocupat mai întâi de loturile de juniori U17 și U19 ale României, ambele ratând calificarea la turneele finale. Drept recompensă, a fost promovat la naționala mare, condusă atunci de Anghel Iordănescu.

La Euro, România a luat doar un punct din trei meciuri și nu a părut că stă foarte bine din punct de vedere mental, cel puțin în meciul pierdut cu Albania.

Drept recompensă după CE, lui Ioniță i se prelungește contractul și pentru mandatul lui Daum!

Dar și în partidele din actualele preliminarii, mentalul nu pare a fi la un nivel ridicat (vezi ratările uriașe ale lui Keșeru cu Danemarca și ratarea penalty-ului de către Stanciu, în ultimul minut al partidei cu Muntenegru).

Sunt câteva întrebări la care ar trebui să răspundă FRF:

  • Cine l-a adus pe Ioniță la FRF?
  • A trimis Ioniță o scrisoare de intenție? A dat un examen? În ce a constat acest examen?
  • Cine l-a promovat pe Ioniță? Cine îl susține?

Jucătorii naționalei sunt uimiți și nedumeriți de metodele psihologului, iar specialiștii spun că acestea nu se regăsesc în niciun manual de psihologie.

Impresia din exterior este că Mister Ioniță are o „proptea” puternică la FRF și că forul condus de Burleanu a bifat doar un post, fără a ține cont de competența omului care a fost pus pe acest post. Exemple de acest gen mai sunt la Federație: un departament căruia ar trebui să i se acorde o mare importanță e format dintr-un singur om: șeful departamentului!

 

Publicat: 28 03. 2017, 09:44
Actualizat: 28 03. 2017, 22:43