Asta e cea mai mare problemă a naționalei la meciul cu Muntenegru? Chiricheș răspunde: „Va fi o situație stranie!”
Prezent la conferința de presă premergătoare meciului cu Muntenegru, căpitanul naționalei, Vlad Chiricheș, spune că actualul selecționer, Cosmin Contra, a avut o contribuție importantă la echipa națională, lucru care se poate observa în schimbarea de atitudine. Fundașul lui Napoli descrie meciul cu Muntenegru ca fiind „straniu”, dat fiind faptul că se va juca fără spectatori, dar asta nu-i va împiedica pe tricolori.
„De fiecare dată când vin să joc pentru echipa națională o fac cât pot eu de bine. Nu ne-am relaxat în niciun fel, mister a încercat să ne transmită că nu joacă numai Jovetic. De când a venit mister am încercat să schimbăm anumite lucruri, am încercat să schimbăm atitudinea noastra și este o continuare a tot ce am facut până acum. Eu asta văd și în ultimele meciuri, suntem un grup, suntem mult mai uniti, cu atitudine mult mai bună.
Nu știm nimic de gazon, dar va fi o situatie stranie să jucăm fără spectatori, nu e foarte plăcut. Noi trebuie să ne facem treaba și fără suporteri. Cred că e o grupă grea, cu echipe puternice, dar fiecare are șansa ei”, a spus Chiricheș la conferința de presă.
România va întâlni Muntenegru la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană” vineri, ora 21:45, iar luni va juca în deplasare, la Belgrad, împotriva Serbiei.