Atacăm Euro 2016 cu un brazilian? De Amorim va deveni cetățean român și „arde” să intre în naționala lui Iordănescu
William de Amorim, brazilianul de 23 de ani dorit insistent de Steaua în această vară, în locul lui Tănase, ar putea fi pariul lui Anghel Iordănescu la Euro 2016.
Ajunsă pe locul 7 în clasamentul FIFA, naționala e cu un pas și jumătate calificată la turneul final din Franța, însă premisele nu sunt favorabile, judecând după cum au arătat tricolorii în ultimele partide din grupă, cu Ungaria și Grecia.
E nevoie de sânge proaspăt la prima reprezentativă, iar acesta ar putea fi adus de unul dintre cei mai constanți jucători din ultimul an de Liga 1. De Amorim își va depune actele pentru obținerea cetățeniei române și ar fi eligibil pentru națională, el nefiind convocat niciodată la prima reprezentativă unde marele star este Neymar.
„William de Amorim nu a depus încă actele ca să devină cetățean român, dar va face acest lucru curând. Noi, cei din conducerea clubului, îl ajutam și sperăm să nu fie probleme în acest sens pentru că se află de atâția ani în România! Cât despre posibilitatea ca el să fie selecționat cândva în naționala României, doar selecționerul decide, dar el și-ar dori, vă dați seama ! Eu sunt foarte apropiat de el și l-am învățat nu doar imnul Rapidului ci și alte șapte-opt cântece ale suporterilor rapidiști! Să vedeți ce bine le cântă pe toate!” a declarat Dani Coman, pentru digisport.ro.
Eric de Oliveira și Fatai și-au arătat și ei în trecut disponibilitatea pentru a îmbrăca tricoul naționalei, însă legea naturalizării nu era așa de blândă. Sportivii care ajută la promovarea imaginii României prin sport pot obține cetățenia mult mai ușor acum.