Atenție, Burleanu! Fotbalistul României care a anunță că nu mai vine sub tricolor până nu se schimbă selecționerul: „E mai bine așa” | EXCLUSIV
Naționalele României de juniori au început să culeagă roadele românilor plecați în ultimii 20 de ani peste hotare. Copiii oamenilor care n-au reușit să răzbească în țara noastră au devenit tot mai prezenți în reprezentativele României, de la U15 până la naționala mare.
Fotbalistul României care a anunță că nu mai vine sub tricolor până nu se schimbă selecționerul
Cu toate acestea, există și cazuri în care selecționerii naționalelor României de tineret nu văd chiar toate etaloanele generațiilor respective. ProSport vă prezintă în rândurile următoare unul dintre exemple.
Adrian Caragea (17 ani) s-a născut în Spania și a reveni pe teren la finalul lunii noiembrie 2022, după o ruptură de ligamente, accidentare care l-a ținut departe de teren câteva luni bune. Fotbalistul român, care joacă pentru Sassuolo U18, a ajuns la clubul italian în septembrie 2021, de la Academia Hagi, iar de atunci i-a impresionat pe italieni.
Caragea joacă aripă dreapta, însă o poate face și pe partea stângă, iar în ultimele două meciuri ale echipei sale a fost decisiv, reușind golurile victoriei. Este lăudat de antrenorii italieni, dar și de presa din Peninsulă. Însă selecționerul naționalei României U18, Daniel Mogoșanu, n-are ochi pentru el, deși întrecut a fost convocat, iar la toate naționalele de juniori pentru care a evoluat a fost golgeter.
Ultimul gol reușit de Adrian Caragea pentru Sassuolo U18!
Adrian Caragea nu vrea să mai audă de naționala lui Mogoșanu!
Părinții lui Adrian Caragea s-au plâns apropiaților că de fiecare dată când Mogoșanu îl convoca, selecționerul se purta urât cu el, însă cu toate acestea tânărul jucător răspundea pozitiv convocărilor: „Tot timpul antrenorul avea ceva cu el. Îl certa, îi spunea că se crede valoare, chestii de-astea de-l demotivau. Juca la echipele de juniori în echipă cu Mazilu și Borza de la Farul, Adi avea 37 de goluri în campionat și Adrian Mazilu 6. Acesta este doar un exemplu”.
Mai mult, familia lui Caragea, împreună cu jucătorul, a luat o decizie radicală: „Copilul a fost afectat că n-a fost convocat. Nici nu va mai veni la națională cât timp acolo este domnul Mogoșanu. E mai bine pentru băiat să stea la club, dacă nu e apreciat. Niciodată nu va întoarce spatele României, dar până nu se schimbă selecționerul nu avem ce face”.
„Noul Hagi”, așa cum a fost numit de presa italiană, chiar a fost antrenat de marele Gică Hagi la Farul, unde a jucat până la 16 ani, când a fost ochit de Sassuolo.
Reporterul ProSport a avut un scurt dialog cu unul dintre antrenorii care l-au pregătit pe Adrian Caragea și îi urmăresc activitatea intens: „Are dribling, viteză și explozie. Un lucru rar întâlnit la fotbaliștii din România este că băiatul șutează la fel de bine și cu stânga, și cu dreptul. Are un șut bun din afara careului și e foarte oportunist. Dă gol de fiecare dată când are ocazia. Are sânge rece”.
Adrian Caragea s-a născut în Spania!
Adrian Caragea s-a născut în Spania, în orașul Jaen, și provine dintr-o familie de sportivi. Tatăl său, Ștefan Caragea, a fost fotbalist la Buzău, la echipa locală Gloria, dar și la Petrolul Berca. Mama lui, Iulia Caragea, provine și ea din Buzău și a fost jucătoare de tenis de masă în urmă cu peste 20 de ani. Adrian mai are o soră pe nume Claudia, care joacă și tenis de masă.
Adrian Caragea a început fotbalul în Spania, la Jaen, apoi a jucat la Șoimii Buzău și Viitorul Buzău. În 2016 a ajuns la academia lui Gheorghe Hagi, unde a evoluat pentru echipele U15 și U17, dar și la naționalele U15, U16 și U17 ale României.
România U18 a pierdut primul meci cu Italia U18
Naționala României U18 se află în aceste zile într-un stagiu de pregătire în Rifreddo, Italia, unde a întâlnit reprezentativa similară a Italiei, urmând ca pe 26 martie cele două naționale să se mai dueleze o dată. În primul meci, elevii lui Daniel Mogoșanu au pierdut cu 3-1 în fața italienilor, golul nostru fiind marcat de Luca Banu în minutul 43.
Lotul convocat pentru această acțiune:
Portari: Matyas Becze (AFK Csikszereda), Vlad Răfăilă (Farul Constanța)
Fundași: Andrei Aioanei (Farul Constanța), Mario Tudose (SL Benfica / Portugalia), Matteo Duțu (Lazio Roma / Italia), Darius Iurasciuc (UTA Arad), Robert Bădescu (FC Rapid 1923), Denis Benga (Universitatea Craiova), Cătălin Stoica (Kids Tâmpa Brașov);
Mijlocași: Cosmin Costea (Farul Constanța), Luca Banu (Farul Constanța), Fabiano Cibi (UTA Arad), Andreas Burcea (Concordia Chiajna), Victor Stancovici (FCSB), Alexandru Șiman (AC Milan / Italia), Alexandru Capac (FC Torino / Italia), Codrin Cărăușu (FC Botoșani), Alberto Călin (Universitatea Craiova)
Atacanți: Iustin Răducan (CSA Steaua), Patrick Pașcalău (UTA Arad)