Italia a câștigat lejer singurul amical jucat înainte de EURO 2008, scor 3-1 cu Belgia. Partida a fost la discreția gazdelor, meciul disputându-se pe stadionul "Artemio Franchi", iar squadra azzurra s-a impus mult mai lejer decât o arată scorul.
Donadoni a surprins pe toată lumea, după ce s-a ținut de cuvânt și a ales să înceapă partida cu un trident ofensiv, Camoranesi-Toni-Di Natale. Creatorii celebrului catenaccio s-au întors în mormânt, iar Italia a părut mai ofensivă ca niciodată. Poate și cu largul concurs al belgienilor, care au arătat în partida de aseară ca o echipă din Liga a II-a. După doar nouă minute, italienii au deschis scorul. Centrare Pirlo, de pe partea dreaptă, iar Di Natale a reluat imparabil, din unghi, din vole, de pe partea opusă.
Meciul a curs apoi înspre poarta belgienilor, singura replică a acestora venind după o jumătate de oră de la debutul meciului, când Fellaini a reluat slab, în plasa laterală, dintr-o poziție favortabilă, din interiorul careului. Scorul pauzei, 2-0 pentru Italia, a fost reușit de același Di Natale, în minutul 40, atacantul lui Udinese reușind dubla, după o intercepție a lui Aquilani.
La reluare, Donadoni a făcut trei schimbări, și i-a aruncat în luptă pe Grosso, Del Piero și Chiellini. Doar patru minute i-au trebuit veteranului lui Juve pentru a-și demonstra clasa, iar după o pasă a acestuia Camoranesi a dus scorul la 3-0. În minutul 60 intră și Cassano, care s-a remarcat și el în duelurile cu belgienii, fiind cele mai faultat jucător de pe teren până la finalul partidei. De remarcat ocazia uriașă a lui Borriello, intrat pe teren în minutul 75 în locul lui Toni , singur cu poarta goală din 6 metri, și un singur nume de la belgieni: Sonck, atacantul lui Brugges care a și marcat în prelungirile partidei, cu capul, după o lovitură de colț.
Sor final 3-1 pentru Italia. Donadoni ne-a speriat cu ofensiva, însă italienii au părut vulnerabili la fazele fixe, mai ales la loviturile de colț.
Echipele de start:
Italia: 1. Buffon – 2. Panucci, 5. Cannavaro, 6. Barzagli, 19. Zambrotta – 8. Gattuso, 21. Pirlo, 22. Aquilani – 16. Camoranesi, 9. Toni, 11. Di Natale Rezerve: 14. Amelia, 17. De Sanctis, 4. Chiellini, 23. Materazzi, 3. Grosso, 10. De Rossi, 13. Ambrosini, 20. Perrotta,
Antrenor: Donadoni
Belgia: 1. Stijnen – 2. Hoefkens, 5. Kompany, 4. Vertonghen – 3. Pocognoli, 11. Witsel, 7. Mudingayi, 8. Simons, 10. Derfour – 6. Fellaini – 9. Dembele Rezerve: 12. Renard, 13. Gillet, 14. De Man, 15. Sonck, 16. Mirallas, 17. Huysegems, 18. Swerts, 19. De Roover Antrenor: Vandereycken
Arbitrii: Atkinson – Kirkup, Richardson
Stadion: "Artemio Franchi"
Urmăriți aici comentariul live al amicalului Italia – Belgia
Min. 90+2 Italia câștigă singurul amical pregătitor pentru EURO 2008, 3-1 cu Belgia
Min. 90+2 Sonck marchează golul de onoare al belgienilor, după o lovitură de colț- Sonck a marcat cu capul, din 10 metri, poziție centrală. Italia – Belgia 3-1, scor final
Min. 90+2 Șutul lui Sonck este respins în corner de Buffon
Min. 90 Zambrotta iese din nou la rampă, pătrunde pe centru și șutează din afara careului, dar Stijnen boxează
Min. 85 Ocazii uriașe ale belgienilor, după lovitura de colț. Mai întâi Sonck a trimis cu capul din 6 metri, dar a fost blocat de Buffon, apoi șutul lui belgian trece puțin pe lângă bara din stânga a porții italienilor
Min. 85 Huysegems intră pe teren în locul lui Mudingayi
Min. 84 Lovitură liberă pentru Belgia, de la 22 de metri, puțin lateral stânga. Sonck șutează direct la poartă, dar balonul este deviat în corner de Ambrosini.
Min. 81 Ocazie uriașă a Italiei. Zambrotta pătrunde pe partea dreaptă, în careul Belgiei, îi pasează lui Borriello, iar acesta trimite din 6 metri, cu poarta goală, pe lângă bara din stânga a lui Stijnen. Ratate uriașă a atacantului genovez
Min. 75 Donadoni face încă două schimbări. Ies Toni și Aquilani, intră Borriello și Ambrosini
Min. 73 Pătrundere spectaculoasă a lui Zambrotta, pe partea dreaptă, italianul este stopat prin fault de un belgian, la marginea careului, pe partea dreaptă. Lovitura liberă este respinsă de belgieni Min. 70 Lovitura liberă pentru Italia. Bate Del Piero, direct în zidul belgienilor
MIN. 70 Swerts primește un galben pentru o intrare tare
Min. 70 O nouă schimbare la Belgia. Gillet îi ia locul lui Witsel
Min. 68 Cea mai mare ocazie a belgienilor. Sonck trimite cu capul, din 10 metri, poziția centrală, puțin pe lângă bara din stânga a porții lui Buffon
Min. 66 Cassano a fost luat la ochi de fundașii belgieni, italianul suportând mai multe faulturi în decursul a doar câteva minute. O nouă lovitură liberă obținută de italieni, tot după un fault asupra lui Cassano, care rămâne însă fără rezultat pe tabela de marcaj Min. 64 Lovitură liberă pentru Italia, de pe partea dreaptă, din apropierea liniei de tușă, resping belgienii
Min. 62 Cassano se resimte după o intrare mai tare a lui Simons. Atacantul Sampdoriei primește îngrijiri medicale Min. 60 O nouă schimbare la Italia. Intră Cassano în locul lui Camoranesi
Min. 59 Schimbare la Belgia. Sock îi ia locul lui Dembele
Min. 56 Del Piero este blocat în careul Belgiei de Vertonghen
Min. 55 Corner pentru Belgia, respinge Buffon Min. 50 Mudingayi șutează din afara careului, reține fără probleme Buffon Min. 49 GOL ITALIA. Del Piero îi pasează în partea dreaptă coechipierului de la Juventus, Camoranesi, iar italo-argentinianul marchează din 8 metri, pe sub portarul Stijnen. Italia – Belgia 3-0
Min. 46 Schimbare și la Belgia. Intră Swerts în locul lui Hoefkens
Min. 46 A început repriza a doua a amicalului Italia – Belgia. Donadoni a făcut trei schimbări. I-a introdus pe teren pe Grosso, Chiellini și Del Piero, au ieșit Panucci, Cannavaro și Di Natale
Min. 45+1 Fluier final al primei reprize. La pauză, Italia conduce pe Belgia, scor 2-0, după dubla lui Di Natale
Min. 45 Iese la rampă și Luca Toni. Atacantul lui Bayern Munchen a trimis cu capul, din 10 metri, poziție centrală, dintre fundașii centrali belgieni, puțin peste transversala lui Stijnen
Min. 40 GOL ITALIA. Același Di Natale. Aquilani a reușit o intercepție, i-a pasat lui Di Natale, iar atacantul lui Udinese arată că își merită locul de titular în naționala Italiei. Singur cu portarul belgian, Di Natale a trimis plasat, la colțul lung. Italia – Belgia 2-0
Min. 38 Belgienii sunt tot mai ofensivi, însă fără a pune în pericol poarta lui Buffon
Min. 36 Barzagli se opune printr-o alunecare, în ultimul moment, șutului unui belgian, balonul fiind deviat în corner. Lovitura de colț este rezolvată de italieni fără nicio emoție
Min. 34 Șut violent de la mare distanță al lui Aquilani, balonul trece de puțin pe lângă bara din dreapta a porții lui Stijnen
Min. 32 Italienii par a fi lăsat inițiativa la mâna belgienilor, însă fac un pressing ucigător iar elevii lui Vandereycken nu reușesc aproape nimic Min. 30 Prima ocazie a Belgiei. Fellaini a șutat din interiorul careului Italiei, de pe partea dreaptă, de la 14 metri, balonul lovește plasa laterală a porții lui Buffon
Min. 29 O nouă încercare a lui Di Natale, de data aceasta atacantul trimite mult peste poarta lui Stijnen Min. 28 Di Natale încearcă un șut din unghi, din apropierea colțului careului mare belgian, pe partea stângă, dar balonul trimis de atacantul lui Udinese trece pe lângă poartă
Min. 24 Lovitură liberă pentru italieni, de la 25 de metri, puțin lateral stânga, în urma unui fault asupra lui Di Natale. Bate același Pirlo, balonul prinde pământul în fața lui Stijnen, dar portarul belgian reține în doi timpi
Min. 20 Încercări timide de atac ale belgienilor, stopate rapid de fundașii squadrei azzurra
Min. 16 Belgienii ajung pentru prima dată în apropierea careului lui Buffon, dar balonul iese în aut de poartă
Min. 13 Lovitură liberă pentru Italia, de pe partea dreaptă, de la 25 de metri. Execută Pirlo, Stijnen respinge în corner. În cele din urmă resping belgienii, dar balonul rămâne tot în apropierea careului lor. Italia domină cu autoritate începutul de partidă Min. 9 GOL ITALIA. Pirlo a centrat de pe partea dreaptă, iar Di Natale a reluat imparabil, din unghi, de pe partea stângă, cu dreptul. Italia – Belgia 1-0. Tridentul ofensiv al Italiei a început deja să-și facă simțită prezența în partida cu belgienii
Min. 8 Prima ocazie mare pentru italieni. Camoranesi a centrat de pe partea dreaptă, iar Panucci a reluat cu capul, din 6 metri, puțin pe lângă bara din dreapta a lui Stijnen
Min. 7 Panucci centrează de pe partea dreaptă, în fața porții Belgiei, Di Natale încearcă o reluare din alunecare, dar balonul este deviat de un fundaș belgian
Min. 4 Cannavaro încearcă poarta de la 22 de metri, însă șutul fundașului italian trece mult pe lângă buturile lui Stijnen
Min. 3 Prima lovitură de colț aparține italienilor, după un șut deviat al lui Aquilani. Resping jucătorii belgieni Min. 1 Primul atac a aparținut belgienilor, stopat însă la mare distanță de poarta lui Buffon de jucătorii italieni Min. 1 A început amicalul Italia – Belgia, primul și singurul test al italienilor înainte de EURO 2008. Belgia a avut lovitura de start
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER