Naționala a redescoperit Ghencea și invers. Atmosfera a fost senzațională, fapt remarcat de toată lumea.
„Un meci bun, o echipă senzațională, o atitudine reușită. Am controlat meciul, mai ales în cea de-a doua repriză. Suporterii s-au descătușat după toată această tensiune acumulată în competiția internă și au fost alături de jucători. Au fost mulți suporteri, de mult n-am mai văzut o asemenea atmosferă, dar mi-aș fi dorit să vină în număr mai mare“, a declarat Mircea Sandu, spunând și că „rușii au fost periculoși, puternici, dar nu-i poți compara cu adversarii de la Euro“.
Și Dumitru Dragomir, chiar dacă a fost înjurat de public, a avut cuvinte de laudă la adresa fanilor. „A fost o atmosferă extraordinară. România a făcut un meci bun și cred că avem șanse mari la Euro. Spun asta pentru că avem jucători de talie mondială“, a afirmat „Corleone“. Ionuț Lupescu, director general FRF: Suporterii și-au schimbat atitudinea și au creat o atmosferă frumoasă. A fost un meci bun, dar rușii ne-au pus probleme
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER