Atunci când vrem, știm fotbal! România învinge cu 2-1 în Israel după 60 de minute proaste, dar cu un final schimbat în bine de Mitriță și de Stanciu

Cosmin Contra este asimilat, opinie generală pare-se, cu omul care va schimba fața naționalei României. „Reconstrucția” este cuvântul cheie, agențiile de monitorizare îl au pe CTRL+V, atât de des este folosit. Reconsctrucție, însă una înțeleasă greșit de publicul care așteaptă întinerire. Ori întinerirea nu poate să fie o soluție atunci când vorbim despre națională, loc în care trebuie să se regăsească fotbaliștii în formă, nu neapărat cei tineri. E motivul pentru care, la Netanya, vedem România bătrână. Cu Săpunaru, Niță, Pintilii și Deac, printre alții.

Adversarul e modest, dar să nu ne imaginăm că noi „rupem norii”. Budescu își trimite un adversar la săniuș, cu un dribling scurt, dar șutul e respins. Keșeru îl face pe portarul Israelului să semene cu Spiderman, totul după o minge pasată de Grozav. Jocul e departe de a fi antrenant, însă măcar nu dăm semne că ne chinuim. Nu părem că avem trasee, un joc prestat de o echipă omogenă. Părem, mai repede, o aglomerație de fotbaliști cu aspirații de MVP. Vedeta FCSB e dovada vie, fiecare fază spectaculoasă pe care o face e dusă în derizoriu cu execuțiile fazelor fixe, cornere și lovituri libere, toate bătute direct pe poartă și toate prost.

În schimb, cu munca stăm bine. Bancu aleargă de parcă vrea să îl șteargă din istorie pe Haille Gebrselassie. Pintilii și Răzvan Marin sunt în vervă, dar cu rol complet defensiv, fără argumente spectaculoase. Nu le este meseria, dar nici Deac, Grozav și Keșeru nu par că se omoară cu gândurile ofensive. Dă prost o înfrângere înainte de alegeri? Cosmin Contra pare că a stabilit tactica pe strada Vasile Șerbănescu, la Casa Fotbalului, într-o celulă de criză.

Noi putem, de ce nu vrem mereu?

„Nu există altă șansă decât munca”, spune comentatorul ProTV în minutul 55, după două faze în care gazdele trec pe lângă gol. Noi avem poziția hoțului de mere prins între rânduri în livadă de trei paznici mătăhăloși, nervoși și iute de picior. Traduceți asta în termeni de fotbal! Grigore și Bancu sunt distruși de acțiunea decarului gazdelor, însă Hemed e blocat de Niță. Prima dată, a doua oară, adică doar câteva secunde mai târziu, Niță nu mai are ce face și se face 1-0. Contra îi trimite pe teren pe Mitriță, Stanciu și Chipciu, mai este o jumătate de oră de jucat. Poate-poate! Poate, da. Nicolae Stanciu șutează perfect din marginea careului și egalează rapid. 

Mitriță intră și el cu succes, se descurcă ușor între fundașii gazdelor, iar Stanciu terorizează apărarea. Meciul s-a întors după doar trei schimbări, la nevoie putem să și presăm adversarul. Israelul nu ne face față, iar Mitriță găsește o pasă de decar adevărat, de Hagi 2.0 către Țucudean, atacantul lui CFR executând portarul cu un lob. Avem 2-1 și închidem meciul așa, deși tremurăm pe final după două șanse mari ale gazdelor. Testul poate fi util dacă selecționerul renunță la superstițiile și fixurile cu care Pițurcă sau Daum ne-au terorizat în anii trecuți. Și dacă, așa cum a demonstrat-o ultima parte a meciului, ieșim din zona fotbalului urât. Mitriță e dovada nouă, Stanciu era deja la dosar.