Ofițerul de presă al clubului Ceahlăul, Gelu Crăcană, a declarat, miercuri, că au mai rămas 2.000 de bilete nevândute pentru partida România – Luxemburg, din preliminariile Campionatului European din 2012, care se va disputa la 29 martie, la Piatra Neamț.
„Sunt aproape două săptămâni de când s-au scos la vânzare biletele pentru jocul cu Luxemburg. Dar mai bine ca astăzi (n.r. – miercuri) n-a mers în nicio zi vânzarea de bilete. Au mai rămase 2.000 de bilete nevândute, dar dacă naționala României va învinge în Bosnia, la meciul cu Luxemburg cred că vor fi cereri și pentru bilete în picioare”, a spus Crăcană.
Pe de altă parte, președintele clubului ACSMU Poli Iași, Grigore Sichitiu, a procurat 500 de tichete la meciul cu Luxemburg pentru suporterii ieșeni.
Până miercuri se vânduseră 9.500 de bilete din cele 13.000 tipărite, 1.500 fiind rezervate pentru FRF.
România va întâlni Bosnia-Herțegovina sâmbătă, de la ora 20.15, la Zenica, iar în 29 martie va juca împotriva Luxemburgului, la Piatra Neamț, de la ora 20.45, în Grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER