Au văzut meciul în Italia
Cei mai importanți jucători ai naționalei noastre de fotbal au rămas în Italia și au urmărit de la distanță meciul România – Croația. Chivu cu gândul mai mult că Adelina va naște, iar Mutu alături de familie.
După ce în zilele pre-mergătoare meciului de aseară s-a tot discutat despre faptul că cei doi au „fentat” convocarea pentru întâlnirea cu Croația, ProSport a refăcut programul fiecăruia dintre ei. Astfel, Cristi Chivu și-a continuat ieri programul normal de pregătire de la Inter Milano, așa cum o făcuse și cu o zi în urmă. El a efectuat dimineață un antrenament la baza de la Appiano Gentile, după care s-a odihnit la prânz, în apartamentul său din centrul orașului Milano. Spre seară, Cristi a mers împreună cu soția sa, Adelina, la clinica privată Mangiagalli, pentru un ultim control înaintea nașterii. Este foarte probabil ca Adelina Chivu să nască în cursul acestei după-amiezi, Cristi urmând să asiste la operația prin cezariană. Aseară, după vizita la clinică, fotbalistul a ajuns în timp util acasă pentru a putea urmări la televizor meciul cu Croația.
Adrian Mutu a fost și el, ieri dimineață, la baza de pregătire a clubului său. Aici, Mutu a efectuat programul de recupe-rare indicat de medicii Fiorentinei, după care s-a odihnit acasă, unde seara a urmărit la televizor meciul naționalei.
"N-am nimic cu Steaua! Sunt convins că dacă veneam la meciul cu Croația nu aș fi fost înjurat" – Adrian Mutu, atacant România
Â