Austria, marele coşmar al lui Mircea Lucescu. Ce a pățit selecționerul României după ultimul meci cu viitoarea adversară de la CM 2026

Sursa foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Mircea Lucescu, selecționerul naționalei României, nu are o istorie prea bună cu Austria, viitoarea adversară a „tricolorilor” în preliminariile pentru CM 2026.

România și-a aflat grupa pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026, care se va disputa în SUA, Mexic și Canada. „Tricolorii” se vor duela cu Austria, Bosnia și Herțegovina, Cipru și San Marino, iar Mircea Lucescu a disputat ultimul meci din primul lui mandat contra austriecilor.

Mircea Lucescu a fost demis după un România – Austria 4-0, în 1986

Deși a câștigat într-o manieră confortabilă partida cu Austria, scor 4-0, prin intermediul golurilor marcate de Ștefan Iovan, o „dublă”, Marius Lăcătuș și Gică Hagi. Succesul a fost insuficient, deoarece conducătorii comuniști l-au demis pe Lucescu, care a fost înlocuit cu Emerich Ienei.

Confruntarea cu Austria a fost în cadrul campaniei de calificare pentru turneul final al Campionatului European din 1988, la care România nu s-a calificat, iar Lucescu a specificat că din cauza demiterii din acel moment nu a mai vrut să antreneze naționala.

„Am plecat de la națională câștigând 4-0 cu Austria și nu am fost la acel moment protejat. Am hotărât din acea clipă să nu mă mai întorc niciodată la echipa națională.

După 4-0 cu Austria, eu eram în vestiar cu jucătorii, sărbătoream victoria. La oficială, Valentin, Ilie Ceaușescu și Angelescu pregăteau debarcarea mea”, a povestit Mircea Lucescu, citat de as.ro.

Prima reacție a lui Mircea Lucescu, după ce a aflat adversarele României în drumul spre CM 2026

Mircea Lucescu a oferit o primă reacție după ce a aflat adversarele României din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026. Tehnicianul în vârstă de 79 de ani a fost destul de ponderat și a anunțat că fiecare partidă va fi grea pentru România.

Ce vreți să știți? Nu-i vorba de noroc aici. Trebuie să câștigi meciurile dacă vrei să spui că ai avut noroc. E o grupă echilibrată, raportat la performanța Austriei. A terminat grupa de la EURO pe locul 1, înaintea Franței. Grupa de Nations League a terminat-o pe locul 1, în fața Norvegiei. Să nu luăm în considerare că sunt o țară mică”, a avertizat Mircea Lucescu, în debutul discursului de la Digi Sport.

Publicat: 13 12. 2024, 15:14
Actualizat: 13 12. 2024, 15:32