Avem cu ce!** Românii din Serie A, în formă

Răzvan Lucescu ar trebui să aibă și motive de bucurie, înaintea
dificilei confruntări cu Bosnia. Dacă unii stranieri au probleme la
echipele de club, cu alții ne putem lăuda, înainte de meciul de la
Zenica.

Cei mai în formă vin din Serie A. Chivu a fost desemnat cel mai bun
om la Interului în partida cu Lecce (1-0), iar Mutu și Goian, alți
doi protagoniști ai etapei 30 din Serie A, au și marcat! Revenirea
sub tricolor după un meci în care a înscris la echipa de club nu e
o premieră, în cazul lui Mutu, dar înainte n-a fost de bun augur.
Se întâmpla în urmă cu aproape doi ani, pe 22 martie 2009, când
„Briliantul” marca cu Siena (1-0), dar șase zile mai târziu România
pierdea, la Constanța, în fața Serbiei (2-3). Dacă „Briliantul” a
deschis, duminică, scorul cu Roma (2-2), Goian a fost decisiv
pentru Palermo, în victoria cu Milan (1-0). Interul lui Chivu e
între cele mai bune opt echipe ale Europei, top în care a ajuns și
Schalke, gruparea lui Deac.

Radu Ștefan e om de bază la Lazio, iar la premianți poate fi trecut
și Săpunaru, care domină cu Porto campionatul lusitan,
calificându-se în sferturile Ligii Europa.

Publicat: 22 03. 2011, 08:45
Actualizat: 22 03. 2011, 08:46