Aventura unui neamț pe National Arena:** „Un stadion uimitor, încântător! Dar dacă se întâmpla așa ceva în Germania, era revoluție! Ce se întâmplă cu fanul român?”

Frank Hassler, un neamț care își desfășoară de doi ani activitatea din România, își exprimă părerea pe romania-insider.com despre National Arena, cel mai modern stadion din România.

Acesta a rămas impresionat de frumusețeta arenei, însă a fost dezamăgit de ce se întâmplă dincolo de construcție. Manager de logistică la o firmă de produse alimentare, Frank Hassler a ținut să vadă noul stadion chiar la primul meci oficial, cel cu Franța:

„În sfârșit, un stadion nou în București. O construcție „wow”, mi-am zis. Sunt german și lucrez de doi ani în România. Mi-am luat bilet la meciul de deschidere, România – Franța. „Sunt un norocos, mi-am zis”. Am mers la meci cu un prieten german, care lucrează și locuiește în România de cinci ani”, își începe Frank Hassler povestea.

Acesta reface drumul către National Arena, presărat cu multe probleme de trafic, însă nu se arată foarte deranjat, obișnuit probabil cu aglomerația din marile orașe. „Într-un final, am ajuns. Stadionul arată senzațional, îți lasă o impresie fantastică. Decorațiuni în culorile steagului României și câte un mic steguleț pe fiecare scaun. Frumos”, își continuă germanul povestea.

Încântarea începe să-i fie umbrită când merge să-și „facă plinul” la magazinele de pe inelele stadionului: „Am ajuns în aria serviciilor, am localizat magazinele și am pornit înspre al doilea nostru blocaj. De această dată, fără mașinni. O groază de oameni stăteau la cozi, toți pentru a avea șansa să-și cumpere o bere…fără alcool. Dar asta nu conta în acea seară, ne-am zis noi”

Cozile interminabile au fost însă doar începutului unui coșmar pentru un neamț obișnuit cu stadioane civilizate: „Cum n-aveam prea mult timp la dispoziție, ne-am apropiat să vedem care sunt șansele să ne luăm o bere. Haos și confuzie, cu o așteptare și un sistem de ordine care sfidează orice tip de logică. Însă cel mai rău a fost că berea era vândută de persoane care nu știau sau cărora nu le păsa de cum se servește, turnând în pahar repede și vertical spumă, nu bere. În Germania, o situație ca aceasta ar fi declanșat o revoluție”, mai spune neamțul.

Coșmarul nu s-a oprit aici. La pauză, cei doi spectatori au mers să-și cumpere din nou bere: „Prima repriză era aproape terminată, astfel că am mers repede în zona de servicii…dar nimic nu se schimbase. Nimeni nu le transmisese angajaților de acolo cum să grăbească servirea sau cum să toarne bere într-un pahar de plastic. Dar ceea ce a fost mai rău de atât este că rămâseseră fără marfă – cea mai urâtă situație pentru un retailer, dar mai ales când ai aproape 60.000 de potențiali clienți”

Frank Hassler a continuat cu toate acestea să meargă la meciurile din România, de pe National Arena: „Trei luni mai târziu, Steaua – CFR Cluj. Mi-am luat din nou bilet, 60 lei în zona VIP. Stadionul era două treimi plin. La magazinele de la stadion aveau bere îmbuteliată, cu alcool. Băieții care o serveau erau mult mai bine pregătiți și știau cum să toarne berea. Când prima repriză se terminase, am fost să-mi iau din nou bere, dar…OUT OF STOCK! Am avut un deja vu. Nu bere, nu cola, nimic!

Ce s-a întâmplat? O capitală frumoasă, o țară frumoasă, oameni încântători, un stadion uimitor, dar nu bere…din nou. Și nimeni n-a protestat. Ce se întâmplă cu fanii din România? Ce se întâmplă cu firmele românești de retailer și servicii? Ce se întâmplă cu firmele românești de distribuție?

„Logistics is not everything but everything is nothing without logistics”, ne place să spunem în Germania”, este aventura unui neamț la meciurile din România. Și asta pe cel mai modern stadion din țară.

Publicat: 22 03. 2012, 16:55
Actualizat: 22 03. 2012, 17:33