Balaci, dezamăgit de conducerea FRF. Legenda Craiovei a povestit un episod șocant: „Toți îl salutau pe Țicleanu. Mie-mi întorceau fundul și plecau”

Considerat a fi unul dintre cei mai buni fotbaliști români din toate timpurile, Ilie Balaci, acum în vârstă de 58 de ani, a povestit la DolceSport un episod care pare rupt de realitate. Fosta legendă a Universității Craiova nu a fost recunoscut la sediul Federației Române de Fotbal de niciun angajat în ziua în care a ieșit la masă cu Aurel Țicleanu: „M-am întâlnit cu el la sediul federației. Eram la masă și au început să apară angajați ai FRF. Niciunul nu m-a băgat în seamă. La un moment dat a apărut o femeie care m-a salutat. Mi-am dat seama că făcea parte din echipa lui Mircea Sandu. Apoi au continuat să apară oameni din FRF, toți îl salutau pe Țicleanu, mie-mi întorceau fundul și plecau. Bunul simț trebuia să-i oblige să-mi întindă și mie mâna.

Vedeți cine conduce fotbalul românesc? Unii care nu mă recunosc! Aștia sunt oamenii care lucrează în FRF, care conduc fotbalul. Pe mine m-a deranjat mai ales că oamenii aceștia lucrează pentru fotbalul românesc și nu cunosc nimic despre el. M-a recunoscut Zoltan Kovac (n.r. – croatul director tehnic la FRF), cel care lucrează la federație, dar românii mei nu m-au recunoscut”, a spus Ilie Balaci.

65 de selecții la echipa națională are Ilie Balaci în perioada 1974 – 1986, pentru care a marcat opt goluri. Fostul mijlocaș are 347 de prezențe pe prima scenă fotbalistică din România și a câștigat trei titluri cu Universitatea Craiova. Porecla acestuia este „Minunea blondă”.

 

 

 

 

 

 

Publicat: 06 02. 2015, 21:32
Actualizat: 06 02. 2015, 21:33