Barajul e sold-out! Ce au făcut în week-end jucătorii celor două naționale

Biletele la România – Grecia (19 noiembrie) au fost epuizate. Ieri, la prânz, mai puteau fi găsite sub o mie de tichete la zona VIP

Recordul de vânzări la un meci al naționalei rămâne cel stabilit în 2011, atunci când tricolorii ar fi trebuit să joace împotriva Argentinei la inaugurarea Național Arena

Importanța meciului cu Grecia din barajul Campionatului Mondial i-a făcut pe români să epuizeze într-un timp record biletele pentru partida programată pe 19 noiembrie. Dacă în prima zi fuseseră vândute aproximativ 10.000 de tichete de acces la România – Grecia, ieri, la prânz, federalii au anunțat că doar câteva sute de bilete mai pot fi găsite și acelea în zona VIP a Național Arena. „Au fost vândute aproape toate, au mai rămas mai puțin de o mie la VIP”, a explicat și Florin Leonte, directorul Danco Pro, firma care s-a ocupat de comercializarea tichetelor în mediul online.

Cu toate că fanii tricolorilor au terminat cele aproximativ 45.000 de bilete în doar cinci zile, această performanță nu depășește recordul de vânzări la un meci al naționalei. În 2011, românii au cumpărat în doar două zile toate biletele pentru amicalul de lux pe care tricolorii ar fi trebuit să îl joace cu Argentina.

Bișniță și acum?

Având în vedere că un fan al naționalei a putut să cumpere până la opt bilete la România – Grecia, mulți dintre cei rămași fără tichet la meci se întreabă câte dintre acestea au fost achiziționate de nelipsiții bișnițari. Profitând de interesul uriaș al românilor pentru partida care poate trimite naționala la CM 2014, în zilele premergătoare meciului prețul biletelor pe piața neagră ar putea exploda. „Bișnița nu o să dispară nici acum. Mi-aș dori să fie așa, dar cred că vom mai vedea oameni care să vândă bilete la suprapreț și la acest meci”, a comentat unul dintre fanii naționalei pe site-ul www.prosport.ro.


GRECIA

O „dublă” lângă hattrick-uri

Principalul pericol pentru români rămâne în continuare atacantul lui Olympiakos, Konstantinos Mitroglou, cel care a marcat și ieri, cu Heraklion. Vârful de 25 de ani, titular în naționala lui Fernando Santos, a reușit o „dublă” în partida de duminică și a ajuns astfel la 12 goluri marcate în 8 meciuri. Marea problemă a lui Mitroglou este că ratează în continuare cu o lejeritate incredibilă. Aseară, împotriva lui Heraklion, atacantul cu trei hattrick-uri reușite până acum în campionatul grec, a irosit incredibil două ocazii în care scăpase singur cu portarul advers. A și fost înlocuit în minutul 65.

Portari
Karnezis (Granada) – Rezervă la victoria cu Elche (1-0)

Fundași
Siovas (Olympiakos) – Integralist pentru Olympiakos în ultima etapă din Grecia
Papastathopoulos (Dortmund) – rezervă în derby-ul cu Schalke (3-1)
Torosidis – AS Roma – A intrat în minutul 68 al meciului cu Udinese (0-1)
Holebas (Olympiakos) – Integralist pentru liderul din Grecia, a reușit să și marcheze în minutul 58
Vyntra (Levante) – A jucat ultimele șase minute ale meciului cu Espanyol (3-0)

Mijlocași
Tziolis (PAOK) – Integralist în victoria cu Panthrakikos (3-0)
Katsouranis (PAOK) – A jucat 83 de minute în succesul din ultima etapă cu Panthrakikos (3-0)
Christodopoulos (Bologna) – rezervă în victoria cu Livorno (1-0)
Kone (Bologna) – integralist în victoria cu Livorno (1-0)
Karagounis (Fulham) – rezervă în înfrângerea cu Southampton (2-0)
Fetfatzidis (Genoa) A intrat în minutul 46 al meciului pierdut cu Juventus (2-0)
Ninis (PAOK) – A fost coautor la primul gol al meciului cu Panthrakikos, marcat de Lucas. A jucat doar 66 de minute, fiind menajat.

Atacanți
Samaras (Celtic) – A deschis scorul în victoria cu Patrick Thistle (2-1)
Mitroglou (Olympiakos) – A reușit o „dublă” în victoria cu Heraklion (5-1)
Salpingidis (PAOK) – Doar rezervă în ultima etapă la formația din Salonic


ROMÂNIA

Torje, din nou în afara lotului

Mijlocașul de bandă al naționalei, Gabriel Torje, are probleme în a se adapta la Espanyol. Fotbalistul de 23 de ani a jucat doar 38 de minute de când a semnat cu formația din Barcelona, iar în ultimele două etape din La Liga nu a prins nici măcar lotul formației aflate în acest moment pe locul opt în Spania. Situația lui îi îngrijorează și pe oamenii din staff-ul naționalei întrucât Torje este considerat om de bază printre tricolori.

Portari
Lobonț (AS Roma) – rezervă în meciul cu Udinese (0-1)

Fundași
Goian – Integralist în victoria cu Levadiakos (2-0)
Chiricheș (Tottenham) – – Integralist în meciul cu Hull City (1-0), ex-stelistul a fost unul dintre cei mai buni oameni din echipa lui Villas Boas
Raț (West Ham) – A jucat 90 de minute în deplasare cu Swansea (0-0), iar jurnaliștii britanici l-au văzut drept unul dintre cei mai buni oameni ai lui West Ham

Mijlocași
Maxim (VfB Stuttgart) – Cel mai bun jucător al lui Stuttgart în remiza cu Nuremberg (1-1). A scos penalty-ul din care a marcat Ibisevic
M. Alexe (Sassuolo) – Rezervă împotriva celor de la Catania (0-0)
Torje (Espanyol) – în afara lotului la înfrângerea cu Levante (3-0)
C. Lazăr (PAOK) – Integralist în ultimul joc al lui PAOK din Grecia, 3-0 cu Panthrakikos

Atacanți
B. Stancu (Genclerbirligi) – A marcat golul victoriei în meciul cu Elazigspor (2-1)
Grozav (Terek Groznîi) – Rezervă în partida cu Tom Tomsk (0-0)
Keșeru (Bastia) – Rezervă în victoria cu Nice (1-0)
G. Bucur (Kuban) – anunțat titular astăzi, cu Anzhi
Marica (Getafe) – Anunțat titular astăzi, cu Athletic Bilbao

Publicat: 28 10. 2013, 08:56
Actualizat: 28 10. 2013, 08:57