Basarab Panduru a comentat evoluția pe care a avut-o România la Priștina, unde a remizat contra reprezentativei din Kosovo, scor 0-0 și a făcut praf un titular din naționala lui Edi Iordănescu. În opinia fostului stelist, cea mai mare dezamăgire din teren a fost reprezentată de Dennis Man.
Vineri seară, 16 iunie, România a jucat cel de-al treilea meci din preliminariile Euro 2024, în deplasare, la Priștina, contra reprezentativei din Kosovo. „Tricolorii” au smuls un punct, 0-0, care le permite să rămână în continuare pe locul 2 în Grupa I, după Elveția. Însă, rezultatul înregistrat la Priștina nu a mulțumit pe toată lumea.
Basarab Panduru, fost internațional cu 23 de apariții în prima reprezentativă, și-ar fi dorit mai mult din confruntarea cu Kosovo, iar în acest context s-a axat pe jucătorii cu profil ofensiv. Iar cel pe care l-a luat la țintă a fost Dennis Man, fotbalistul care în sezonul recent încheiat a marcat 6 goluri și a oferit două pase decisive pentru Parma.
Panduru a spus că avea așteptări mult mai mari de la Dennis Man, având în vedere că apărătorul care i-a fost adversar direct evoluează la St. Pauli, în eșalonul secund din Germania:
„La Coman ai fi zis că e mai greu, avea adversar direct de la Torino, fundaş central de la Napoli care vine imediat şi face dublaj, dar în partea dreaptă nu aveai.
Acolo erau un fundaş de la Paderborn (n.r. – St. Pauli), numărul 23, cel mai slab jucător de pe teren, şi celălalt fundaş central. De la Man mă aşteptam la mult mai mult în meciul ăsta. Nu de la Coman, pentru că era greu pe partea lui.
Jucătorii nu erau de mare valoare acolo, puteai jongla. În partea cealaltă, cu adversari de la Torino şi Napoli, nu ştiu dacă ar fi fost uşor pentru cineva”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
Dennis Man a fost păstrat pe teren în deplasarea din Kosovo până în minutul 61, când în locul său a intrat Olimpiu Moruțan.
Portari:
Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Marian AIOANI (Farul Constanța, 0/0), Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 1/0)
Fundași:
Andrei RAȚIU (Huesca | Spania, 11/1), Cristian MANEA (CFR Cluj, 21/2), Andrei BURCĂ (CFR Cluj, 17/1), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 5/0), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 24/2), Adrian RUS (Pisa | Italia, 17/1), Mario CAMORA (CFR Cluj, 9/0), Raul OPRUȚ (Hermannstadt, 3/0)
Mijlocași:
Marius MARIN (Pisa | Italia, 10/0), Tudor BĂLUȚĂ (Farul Constanța, 11/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 0/0), Darius OLARU (FCSB, 10/0), Nicolae STANCIU (Wuhan Three Towns | China, 58/12), Alexandru CICÂLDĂU (Ittihad Kalba | EAU, 29/4), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 24/2), Deian SORESCU (FCSB, 10/0), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 7/1), Florinel COMAN (FCSB, 5/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 18/6), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 10/1)
Atacanți:
George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 34/10), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 29/3), Louis MUNTEANU (Farul Constanța, 0/0)
Clasamentul din Grupa I:
25 martie 2023
28 martie 2023
16 iunie 2023
19 iunie 2023
9 septembrie 2023
12 septembrie 2023
12 octombrie 2023
15 octombrie 2023
18 noiembrie 2023
21 noiembrie 2023
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER