Basarab Panduru, fost jucător al echipei naționale a României, a analizat meciul cu Muntenegru și a răbufnit la adresa selecției făcute de către Edi Iordănescu.
Partida dintre Muntenegru și România s-a jucat sâmbătă seară, la Podgorica, în cadrul primei etape a grupelor Ligii Națiunilor, iar gazdele au învins cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Mugosa, în minutul 66, respectiv Vukcevic, în minutul 87.
Totodată, Basarab Panduru a încercat să găsească explicații pentru strategia cu care a abordat Edi Iordănescu partida din Muntenegru.
„Asta este Liga 1, nu ai ce să faci. Sunt jucători care indiferent cât de bine joacă în campionatul nostru, trebuie să te gândeşti dacă sunt de echipa naţională. Nu înseamnă că dacă joci, de ajuns doar să joci titular la o echipă. Nu! Ca să treci la naţională trebuie să faci mai mult şi mai concret decât mulţi. Am impresia că noi chemăm câteodată doar de dragul de a chema unii jucatori.
Nu pot să mă pun în mintea lui să văd ce a vrut, dar probabil că la cum a jucat, asta a vrut, dacă ştii că aia se apără şi tu bagi doi oameni de viteza în stânga şi dreapta, înseamnă că ai vrut să stai la centrul terenului şi ai vrut să joci în spatele lor pe viteza celor doi, probabil. Ai vrut să stai acolo în propriul teren să nu iei bătaie”, a spus Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER