Băsescu și FMI-ul, bătuți de Alexa și Ropotan!
Știți de ce naționala a fost ascunsă pe TVR 2? Pentru că șefii
postului național au considerat că fotbalul e mai puțin important
decât doi invitați speciali, președintele Traian Băsescu și
americanul Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI la București. Cifrele
de audiență spun însă că interesul oamenilor a fost altul!
Marți, în timp ce tricolorii lui Răzvan Lucescu jucau pe TVR 2
cu Ucraina, pe primul post național vorbea președintele Traian
Băsescu. Teoretic, temele abordate de șeful statului ar fi trebuit
să fie mult mai atractive, însă stupoare: ratingul emisiunii în
care a fost invitat Traian Băsescu a fost de numai 1,4 la sută
(adică vreo 74.000 de telespectatori), în timp ce meciul de fotbal
a adunat pe TVR 2 de trei ori mai mulți privitori: 4,6% rating
(242.000 de telespectatori). „Cred că e relevant. Dacă
meciul era pe TVR 1, audiența sa era și mai mare. Televiziunea
națională ar trebui să țină cont de preferințele
oamenilor”, a declarat un federal. Aseară, în timpul
jocului cu Cipru, pe TVR 1 a fost invitat Jeffrey Franks, iar
cifrele de audiență au fost, mai mult ca sigur, asemănătoare cu
cele din ziua precedentă.
Bătaia
Stelei a dublat audiența pe Sport.ro
Dacă se poate spune că a fost bătut de națională, Traian Băsescu
a fost însă egal cu Steaua. Meciul dintre roș-albaștri și Koper
(1-0), transmis ieri de Sport.ro, a făcut o audiență medie egală cu
cea a președintelui de pe TVR 1 (1,4%). „Minutul de aur” al jocului
din Turcia s-a suprapus cu bătaia din final, când jucătorii și
antrenorii celor două echipe s-au îmbrâncit. În acel moment,
ratingul canalului de sport s-a dublat, ajungând la 2,9%. Meciul
dintre Dinamo și Olimpia Ljubljana, transmis marți de Digi Sport, a
avut un rating de numai 0,3%.
9
la sută a fost audiența maximă la meciul România –
Ucraina, înregistrată în momentul executării penalty-urilor de
departajare, echivalentul a 478.000 de telespectatori
Toate cifrele de audiență sunt calculate pe publicul comercial
(18-49 ani, urban).
Sursa: GfK