Bătaie pe bani!** A impus Hagi schimbarea contractului de marketing de la FRF?

După ce a apărut zvonul că Sport Evolution Group ar putea fi
înlocuită de firma lui Mircea Copaci la administrarea marketingului
FRF, ca mișcare cerută de Gică Hagi pentru a accepta să devină
selecționer, Cristi Iancu reacționează.

Cei de la SEG, compania care administrează marketingul și
publicitatea FRF, nu sunt îngrijorați de perspectiva de a pierde
contractul cu Casa Fotbalului. „Am văzut că presa a început să
scrie că Mircea Copaci o să ne ia locul. Nu cred asta, pentru că
vorbesc rezultatele. Noi am dus bugetul FRF de la un milion și ceva
de euro până la aproximativ 6 milioane de euro.

„Uitați ce am făcut din Cupa României! Mircea Sandu nu ar avea
motive să rupă contractul cu noi!”, spunea deunăzi Cristi Iancu,
unul dintre patronii de la SEG. „Nu cred că Hagi a impus la
negocierile sale cu Mircea Sandu schimbarea partenerului de
marketing, iar cu Copaci nu am nimic, dar vorbesc rezultatele”, a
adăugat Iancu.

Contractul dintre FRF și SEG expiră în 2014. În baza
acestuia, compania condusă de Cristi Iancu și Roberto Verdeș
administrează drepturile federale de marketing și imagine în
schimbul unui comision din sumele obținute pentru Casa
Fotbalului

Publicat: 13 06. 2011, 09:12
Actualizat: 13 06. 2011, 09:13