Becali scoate eurogigeii
Gigi a anunțat că va oferi prime de până la 5,5 milioane de euro, în funcție de performanțele de la Euro
Gigi Becali a spus că va premia naționala de fotbal cu suma totală de 5,5 milioane de euro dacă tricolorii vor câștiga Campionatul European, precizând că a luat această decizie și pentru a le face în ciudă procurorilor DNA, care îl cercetează pentru fapte de corupție.
„Dau pentru echipa României 5,5 milioane de euro, jucătorilor și staffului, după cum urmează: 500.000 dacă trec de grupă, încă două milioane dacă joacă finala și încă trei milioane dacă vor câștiga trofeul. E dare de mită? Dau mită și la echipa națională? Sunt curios dacă DNA-ul o să îmi facă dosar și pentru asta. Dacă o fac și pentru a le face în ciudă? Poate și de asta. Oricum, îi dau din toată inima, mai ales că sunt mulți jucători de-ai mei acolo”, a spus Becali la Sport.ro. Gigi Becali a afirmat că a primit deja acceptul selecționerului Victor Pițurcă și al președintelui FRF Mircea Sandu pentru aceste premieri.
„Am vorbit cu Pițurcă. Mi-a zis: «Ești nebun? Pe jucători îi interesează banii, sunt bineveniți, cum să refuz?» Eu, practic, le dublez prima, că atât dă și FRF. L-am sunat și pe Mircea Sandu, care mi-a spus: «Dacă ai vorbit cu Pițurcă, e OK, îți mulțumim! Cred că 500.000 o să-i ia». Eu recuperez banii, crește cota jucătorilor mei, a Stelei”, a mai spus Becali. El a mai declarat că DNA nu îl poate acuza de nimic și a adăugat că a sărit în sus de bucurie după ce a citit Codul Civil, care, în opinia sa, îl absolvă de orice vină. Becali a precizat că va face plângere penală la procurorul-șef împotriva celor care au declanșat cercetarea sa, deoarece i-au jignit și i-au speriat familia procedând astfel.
Patronul Stelei a spus că are un antecontract pentru terenul pe care susține că dorea să-l cumpere la Cluj, iar una dintre semnăturile de pe acesta îi aparține lui Victor Pițurcă. „Presupun că selecționerul este un om serios”, a adăugat Becali. „Eu nu mă sperii când DNA-ul îmi arată pisica, dar ceea ce fac ei e terorism de stat. Nu vor să-mi acorde aceleași șanse precum celorlalți candidați. Eu am un antecontract pentru terenul de la Cluj, semnat de domnul Volcinschi și de Victor Pițurcă, selecționerul echipei naționale. Cred că prezintă garanție. Pițurcă semnează ca martor la vânzarea terenului. Și domnul Volcinshi, din Cluj, care este martor”, a mai spus Gigi Becali.