Benzema ne prinde pe vârf de formă!** Atacantul marchează gol după gol

„Acum a mai slăbit și își va îmbunătăți foarte mult performanțele”. Asta spunea Laurent Blanc despre Karim Benzema (foto, în stânga) în urmă cu două săptămâni, iar selecționerul francez nu s-a înșelat.

Vârful de 23 de ani este letal în această perioadă! Benzema a avut un stagiu de pregătire excelent cu Real Madrid, fiind cel mai bun marcator din Europa în meciurile amicale din această vară. Cu opt reușite, el i-a devansat pe C. Ronaldo, Rooney, Ibrahimovic și Eto’o, alți marcatori pursânge de pe continent. Apoi, în turul Supercupei Spaniei de pe „Santiago Bernabeu”, cu Barcelona (2-2), atacantul a dat assist-ul de la golul lui Özil. La retur, Benzema a fost omul providențial pentru trupa lui Jose Mourinho.

A jucat bine și în ultimul meci la națională

El a dat pasa decisivă la golul de 1-1 al lui Ronaldo, marcând totodată și golul egalizator care era să trimită partida de pe „Camp Nou” în prelungiri. Benzema s-a remarcat și la lot, reușind un cros perfect pentru golul marcat de Remy în amicalul cu Chile de pe 10 august. Mobilitatea, viteza și flerul lui Benzema l-ar putea pune în mare pericol pe Dorin Goian la meciul de pe Național Arena, în condițiile în care România va trebui să folosească o apărare improvizată contra „cocoșilor”.

12 goluri în 38 de selecții are Benzema la națională

Publicat: 24 08. 2011, 09:36
Actualizat: 24 08. 2011, 09:38