Bichoni maltezi. De ce ar purta un copil tricoul lui Marin sau al lui Ianis? De ce să renunțe la tabletă pentru un meci de fotbal? Să ne bazăm pe noroc, că doar asta ne-a rămas. Opinia lui Măcicășan, după România – Malta

Sunt ultimele minute și avem 1-0. E tensiune, ei vin peste apărarea noastră, dar rezistăm eroic și când prindem mingea o aruncăm departe. Orice pentru rezultat, pentru scopul suprem. Avem nevoie de sacrificiu și fotbal jucat cu inima. Acum, în aceste momente de presiune incredibilă, orice este permis. Ne uităm la cronometru. E minutul 88 și ei atacă pe dreapta. Chiricheș, căpitanul nostru curajos încearcă să oprească atacul nemilos, dar nu reușește. Mingea îi trece printre picioare. Chiar și la experiența sa de sute de partide jucate la Tottenham și Napoli se mai întâmplă, într-o asemenea tensiune. Un atacant e în fața porții și… Nu se poate, este 1-1! Ne stă inima în loc și ne blestemăm soarta. Dar stați, golul e anulat! Ce bucurie! A fost offside și rămâne 1-0. Sunt prelungiri, iar în nebunia ultimelor secunde Chipciu faultează un adversar. Un fundaș dreapta de-o viață, așa ca el, știe când să comită un fault tactic. E lovitură liberă și venim cu aproape toată echipa în careu. Scăpăm și se aude acel zgomot atât de plăcut al fluierului de final. Am învins! Suntem….

Suntem pe nicăieri. Un astfel de final de meci era trăit în trecut la marile competiții sau în meciuri decisive. Ne-a adus aminte de acele jocuri, pentru că acolo aveam emoțiile ultimelor secunde, când un gol făcea diferența între bucurie supremă sau dezamăgire cruntă. Era cel mai înalt nivel al fotbalului. Astăzi, un final de meci demn de partidele cu Argentina sau Anglia, de la turneele finale, l-am trăit la un meci cu Malta. Cu Malta, domnilor cu pretenții de fotbaliști! Nu ne cereți să vă tratăm ca pe niște vedete, când v-ați chinuit cu niște amatorii.

În ultimele secunde al unuia dintre cele mai triste partide din istoria echipei naționale, trei puștani stau sprijiniți de o bară metalică a stadionului din Ploiești. Par plictisiți, ba chiar scârbiți și poate dezamăgiți de alegerea pe care au făcut-o pentru duminică seara. Ar fi putut face cu totul altceva. Să stea acasă și să se joace pe consolă sau calcultator, ori să stea cu orele pe tabletă. Să urmărească un vlogger la modă sau să-și găsească interese noi în lumea virtuală. „Copiii nu mai sunt atrași de sport. Trebuie să revină spre sport”, e „pastila” aruncată peste tot, de la discuțiile între două babe la colțul străzii, până la cele de pe holurile din Guvern. Dar ce să-i atragă la sport? Ce să-i atragă la acest sport, pe care se chinuie să-l practice naționala României? Când vreodată ceva umilitor și dificil a devenit un hobby, o pasiune? Ei vor să se îndrăgostească de fotbal, dar cei care ar trebui să le fie idoli îi îndepărtează de stadion, cu fiecare pasă proastă, șut eșuat și minge luată printre picioare. Ce să le placă la Chipciu, omul care gândește atât de bine fotbalul, dar îl practică atât de prost încât și-a schimbat rolul, poate o mai „întinde” câțiva ani prin străinătate? Ce să aprecieze la Ștefan, care se chinuie să nu aibă un joc bezmetic, dar nu îi iese? Marin a încercat să dea mai multe pase greșite decât a dat cu Spania. Și el joacă la Ajax și cică ar fi „pe val” și este „de viitor” și e una dintre „vedetele naționalei”. Cum să-și ia acei copii tricouri cu Marin? De ce ar purta așa ceva? S-ar putea îndrăgosti de Ianis Hagi? Mai greu, ținând cont că „moștenitorul coroanei” iese în evidență doar la fotbalul pe loc, când execută cornere sau lovituri libere indirecte, dar are probleme malteze când vine vorba de dribling sau faze în viteză. Ce să mai spună acei copii despre Cicâldău. Ore îl cunosc, ținând cont că au fost multe momente când uitai că joacă? Dar pe Andone, atacantul care probabil n-ar fi golgheter nici în Malta?

Să ne gândim și la copii și la exemplele pe care le au, când îi acuzăm că și-au scos sportul din lista de priorități. În stilul acesta vom ajunge să demolăm stadioane și să le înlocuim cu săli de jocuri pe consolă. Fotbalul incompetenților, al mincinoșilor, al laudelor gratuite și al intereselor obscure trebuie desființat. Râde Europa de noi că ne-am chinuit cu o țară ce are 500.000 de locuitori. Dar poate avem noroc și ne calificăm. Când nu ai pe ce să te bazezi, apelezi la noroc.