„Bine că am scăpat cu 2-2, am avut noroc la ambele goluri!”
Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, la finalul partidei România-Franța (2-2), că tricolorii ar trebui să fie mulțumiți cu egalul obținut în fața Franței.
"Față de cursul jocului, rezultatul e bun. A doua repriză nu am șutat niciodată pe poartă! Echipa Franței e echipă puternică, rezultatul e foarte bun. Am avut noroc la amândouă golurile, bine că am scăpat cu 2-2. Rezultatul e mulțumitor față de ce am jucat noi. Ă‚sta n-a fost meci rău, cel cu Lituania a fost rău. N-am putut mai mult, nu ne comparăm cu Franța, degeaba suntem entuziaști. Rezultatul Franței din Austria e întâmplător, francezii nu mai pierd niciun meci până la finalul preliminariilor. După ce am văzut în seara asta cred că vom termina pe doi", a spus Dragomir la Telesport.