Blat la România-Albania 6-1?** „Jucătorii au pariat scorul exact”
România va debuta în preliminariile CE 2012 la Piatra Neamț,
contra Albaniei, meci ce va avea loc vineri de la ora 21:00.
Fostul internațional albanez Rudi Vata a declarat că meciul dintre
Albania și România, meci contând pentru preliminariile
Campionatului European 2008, încheiat cu victoria României cu 6-1,
disputat la 21 noiembrie 2007, a fost unul suspect.
„Să-l fi văzut pe Otto Barici cum urla la pauză la jucători
să nu se facă de rușine. Dar în Est este foarte ușor să convingi un
jucător să evolueze într-un anumit fel când știe că poate câștiga o
grămadă de bani mimând fotbalul. La naționala Albaniei au fost și
mai sunt destui jucători fără caracter, pentru care primează banul
înaintea cinstei de a juca pentru țara lor. Câțiva jucători au fost
fericiți după acel 6-1. Nu toți au fost implicați, dar a fost
de-ajuns să între în afacere cei mai reprezentativi fotbaliști
pentru că să se ajungă la acel 6-1 atât de rușinos pentru fotbalul
albanez. Așa e într-o țara săracă„, a declarat Rudi Vata
pentru
evz.ro
Cine este
Rudi Vata
Vata este fost internațional albanez, având 58 de selecții și 5
goluri marcate. A jucat pentru mai multe echipe din Europa, printre
care Le Mans, Celtic Glasgow, Energie Cottbus și Apollon Limassol.
Cu Celtic a câștigat în 1995 Cupa Scoției. Actualmente este agent
sportiv, printre transferurile realizate de el numărându-se Garry
O’Connor și Aiden McGeady.
România-Albania a fost ultimul meci disputat pe stadionul din
complexul „Lia Manoliu”, în locul acestuia fiind construit un alt
stadion, ce va fi inaugurat în anul 2011.
85 a fost cota la
casele de pariuri pentru un succes al României cu 6-1 la acel meci
cu Albania din preliminariile Euro 2008, scrie Evenimentul
Zilei.
România-Albania 6-1
(1-0)
România: Lobonț, Ogararu, Tamaș (M. Constantin – ’78), Goian, Rat,
Mărgăritescu, Cociș, Florentin Petre (Gigel Bucur – ’65), Dică,
Daniel Niculae, Ciprian Marica (Mazilu – ’73)
Albania: Arjan Beqaj, Andi Lila, Nevil Dede, Debatik Curri, Kristi
Vangjeli (Edmond Kapllani – ’40), Altin Lala, Ervin Bulku, Klodian
Duro (Jahmir Hyka – ’79), Ervin Skela, Altin Xaxhi, Erjon Bogdani
(Elis Bakaj – ’83)
Au marcat: Dică (’22, ’73), Tamaș (’53), D. Niculae (’63, ’73),
Marica (’71)