Bogdan Stelea, fostul portar al echipei naționale de fotbal a României, a analizat decizia lui Mirel Rădoi de a nu mai continua pe banca primei reprezentative.
România și Armenia s-au întâlnit luni seara, pe Stadionul Steaua din București, în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2022, iar tricolorii au învins cu scorul de 1-0, după reușita lui Alex Mitriță, din minutul 26.
Imediat după meci, Mirel Rădoi a anunțat că va înceta colaborarea cu Federația Română de Fotbal, după ultimele două meciuri din cadrul Grupei J, cu Islanda, pe teren propriu, pe 11 noiembrie, de la ora 21:45, și cu Liechtenstein, în deplasare, pe 14 noiembrie, de la ora 19:00.
Bogdan Stelea este de părere că Mirel Rădoi a transmis deja această decizie din frustrare și din cauza criticilor care au apărut de-a lungul timpului chiar și din partea conducerii Federației Române de Fotbal.
„Din mesajul lui Rădoi îmi dau seama că are multă frustrare, s-a acumulat după criticile primite în startul campaniei, când nu erau rezultate și lucrurile nu mergeau cum trebuie și era normal să fie criticat.
Acum, când echipa a început să joace iar el zice că pleacă, asta înseamnă că există ceva animozitate între el și federație de ceva timp.
Nu s-a simțit sprijinit de federație, chiar și președintele Burleanu a transmis că nu e mulțumit, s-a referit la jocul echipei, a zis că e un regres, era normal, nu avea de ce să fie mulțumit”, a spus Bogdan Stelea, potrivit Digi Sport.
„Acum vreți să mai rămân la echipa națională încă doi ani. Reacționăm numai în funcție de rezultat? Nu are rost să mai discutăm. Dacă am spus că a fost așa, așa e. Din luna noiembrie echipa națională trebuie să își găsească antrenor. Indiferent ce se întâmplă. Și dacă o să fim pe primul loc eu nu o să mai fiu. Am spus foarte clar. Contractul meu se termină, îmi văd de treaba mea. Să aduceți pe cine vreți dumneavoastră. Am avut oferte și le-am refuzat până acum, dar acum nu am nimic. Nu am nicio înțelegere, nu am discuții cu nimeni” – Mirel Rădoi, după meciul cu Armenia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER