„Piți a devenit mare!”. Acesta este titlul pe care L’Equipe l-a dat ieri materialului dedicat lui Victor Pițurcă. Tehnicianul tricolorilor e catalogat drept un tip tenebros și taciturn
Trimisul special al cotidianului francez la St. Gall spune că intransigentul selecționer român și-a câștigat respectul și a știut să se impună pentru a putea duce echipa la un nivel înalt. Descris ca un antrenor „tenebros și taciturn”, Victor Pițurcă este omul care nu renunță la regulile sale și care are relații conflictuale cu mass-media din România, scrie reporterul francez. „E un om corect, a reușit să schimbe echipa și să facă un grup solid. Pentru el, toți jucătorii au același statut și îl apreciem pentru asta”, este declarația lui Gabriel Tamaș. Apoi, francezii publică și părerea lui Viorel Moldovan. „Un antrenor rigid, care impune multă disciplină. Pițurcă nu face favoruri nimănui, niciodată. Are un feeling extraordinar și face alegeri bune. În plus, a dinamizat mult jocul”, a spus Moldovan. Tot despre Pițurcă a fost întrebat și Ladislau Bölöni. „Este un tehnician cu spirit malign, răutăcios, dar în sensul bun, cum era și ca jucător. Inteligent și cu putere de adaptare. Dar este și arogant, seamănă puțin cu Domenech. Ar merge până la moarte cu ideile sale, fără să le schimbe”, l-a caracterizat Bölöni.
„Lista convocaților nu ne-a surprins“
Cotidianul citat amintește că Pițurcă a hotărât să-i lase acasă pe Ogăraru și pe Roșu, dar a apelat la Marius Niculae, care nu a disputat nicio partidă în campania de calificare. „Poate lista jucătorilor convocați a surprins pe mulți, nu și pe noi. Fotbaliștii din lot corespund ideilor sale de joc, schemei tactice”, a explicat Răzvan Cociș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER