Boloni sare la gâtul celor care au avut manifestări xenofobe la meciurile României cu Spania și Malta: „De asta suntem considerați țiganii Europei!”

Boloni sare la gâtul celor care au avut manifestări xenofobe la meciurile României cu Spania și Malta:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ladislau Boloni, fost selecționer și ex-internațional român, cu peste o sută de meciuri în tricoul naționalei, a tunat la adresa celor care au avut manifestări xenofobe în timpul partidelor României cu Spania și Malta.

Într-un interviu pentru Adevărul, realizat de Amir Kiarash, Boloni a declarat: „Eu sunt ungur. Vă întreb: și care e vina noastră?…E o lipsă de educație totală. Una deosebit de dureroasă. Prietenul meu cel mai bun e un român pe care nu concep să nu-l vizitez, atunci când mă duc acasă, la Târgu Mureș. Și cum ar fi ca la un meci, el să sară și să scandeze ‘Afară, afară, cu ungurii din țară?’. E o dobitocie atât de mare! Pur și simplu, așa ceva e peste puterea mea de înțelegere! Nu vreau să accept că nivelul cultural din România a ajuns atât de jos. Și, credeți-mă, aș spune la fel, dacă ar exista scandări similare împotriva românilor în Bulgaria sau în Ungaria! Și e groaznic că au fost astfel de scandări murdare în meciuri cu Spania și cu Malta, fără nicio legătură cu Ungaria! Dar ca să înțelegeți mai bine ce vă spun, o să vă povestesc un episod la care am fost martor într-un avion în Belgia”.

Fostul selecționer a detaliat. „La un moment dat, la două scaune în fața mea, era un român care se certa la telefon cu prietena lui. Niște înjurături atât de murdare! Hai să ne înțelegem: înjurăm cu toții, dar știm unde e limita! În fine, acest om a înjurat atât de urât într-o conversație atât de lungă, încât un alt român, care făcuse o poză cu mine, s-a ridicat de pe scaun, s-a dus la acest om și a țipat la el: ‘Nu suntem obligați să-ți aflăm cu toții problemele personale și să-ți ascultăm înjurăturile’. Ei bine, când văd asemenea episoade și când aud că se scandează împotriva ungurilor în meciuri cu Spania și cu Malta, atunci îmi dau seama de ce suntem considerați țiganii Europei! Și, atenție, n-am nimic cu țiganii, dar știți ce vreau să spun”, a precizat actualul antrenor al lui Antwerp.

„Și mai e ceva extrem de dureros. Astfel de manifestări grobiene nu vin doar din partea unui grup restrâns, nu sunt doar 10-20 de inși care fac așa ceva la meciuri și pe care dumneavoastră îi numiți huligani. Drama e că în România sunt milioane de oameni cu un astfel de comportament, cu o astfel de gândire. Și sunt tolerați de cei din jur. Asta e un lucru cu adevărat trist” – Ladislau Boloni

Meciul România – Spania, 1-2, a avut și momente neplăcute petrecute în tribune. S-a scandat împotriva Ungariei, nu s-a respectat de către unii momentul de reculegere păstrăt în memoria fiicei lui Luis Enrique, ce a decedat la doar 9 ani din cauza unei boli devastatoare, iar alte două persoane au intrat pe teren după ce Andone a înscris. La partida cu Malta s-a scandat din nou contra ungurilor! UEFA anchetează cazul și cum astfel de evenimente au existat și-n trecut (România e recidivistă la acest capitol) există varianta de a se juca partidele cu Norvegia și Suedia cu porțile închise.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×