Ioan Ovidiu Sabău a susținut ideea ca Ladislau Boloni să preia echipa națională, încă dinainte ca oficialii FRF să-l contacteze pe antrenor, anticipând refuzurile lui Hagi sau Petrescu.
„Moțul” crede că Răzvan Burleanu ar trebui să facă tot posibilul ca să-l convingă pe Boloni să semneze contractul cu Federația și expune argumente solide în susținerea fostului mijlocaș. Sabău îl prezintă pe tehnicianul de 68 de ani ca un om care nu va putea fi manipulat și care poate ridica valoarea și schimba mentalitatea tinerilor de la echipa națională.
Fostul internațional nu le dă dreptate celor care susțin ideea că Boloni este un antrenor depășit și care nu cunoaște foarte bine fotbaliștii români.
– Domnule Sabău, l-ați susținut pe Boloni încă de la plecarea lui Rădoi. De ce credeți că ar fi cel mai potrivit selecționer? – În primul rând, pentru că a fost unul dintre cei mai valoroși mijlocași pe care i-a avut fotbalul românesc, fotbalist care a jucat fotbal nu numai cu piciorul dar și cu mintea, având o inteligență deosebită. Cred că inteligența ca jucător l-a ajutat mult să devină un antrenor foarte bun. Al doilea motiv: îl recomanda rezultatele obținute, antrenând echipe importante din Europa. A câștigat campionatul, cupa și supercupa, cu Sporting Lisabona, a cucerit campionatul și supercupa cu Standard Liege, a fost ales antrenorul anului în Belgia în 2019 și a antrenat în Franța. Al treilea motiv: este un om echilibrat, rațional, corect, civilizat, foarte bine documentat și un om care impune respect doar prin prezenta lui. Este unul din puțini oameni care are curajul să spună ce gândește, cu riscul să deranjeze sau să supere pe cineva și care nu vrea să pară altceva decât ceea ce este. Reprezintă o garanţie că nu va putea fi manipulat sau să i se impună anumiți jucători pentru că nu face parte din anumite grupuri de interese, un mare avantaj! Un alt avantaj este acela că stie să lucreze cu jucătorii tineri. Acest lucru este confirmat de formarea unor jucători de mare valoare, cum ar fi Cristiano Ronaldo, Ricardo Quaresma, sau Hugo Viana. Faptul că a fost un jucător de mare valoare, rezultatele și trofeele câștigate dovedind acest lucru, a antrenat în campionate importante din Europa, deci prin tot ceea ce reprezintă el, plus experiența acumulată, chiar și vârsta, cred va reuși să se impună în fața jucătorilor, dar și să fie respectat.
– Este un tip care ține mult la detaliile din contracte? De ce credeți că durează atât de mult negocierile? – Pentru că este un antrenor foarte valoros și cu multă experiența.
– S-a lansat ideea că nu este la curent cu ce se întâmplă în fotbalul românesc. Ne putem gândi la așa ceva? Ar fi asta un handicap? – Are timp să se informeze, să îi cunoască, să-i vadă și să îi aleagă pe cei mai buni.
– Jucătorii din națională sunt pregătiți de un selecționer ca Boloni, poate mai strict decât cu ce erau obișnuiți? – Poate ca nu sunt pregătiți, dar vor trebui să se pregătească și să înceapă să-l cunoască. Cu siguranță, îi va ajuta să devină mai buni.
– S-a mai vorbit despre faptul că este depășit pentru că n-a mai avut performanțe în ultimul timp. – Nu are, din punctul meu de vedere, cum să fie depășit. Cred că este un tip care se documentează și se actualizează permanent. Oricum a avut o perioadă scurtă fără să antreneze, iar aceasta meserie nu se uita așa ușor.
– Ar exista o variantă mai bună decât Boloni, în acest moment? Burleanu trebuie să facă orice ca să-l aducă? – Cred că este o variantă foarte bună și ar trebui să facă tot ce este posibil ca să îl convingă.
– Dan Petrescu spune că i s-a propus un contract de 300.000 de euro pe an. Nu este mult prea puțin pentru un selecționer? – Așa este. Foarte puțin…
– Un selecționer cu experiență și valoare, cum este Boloni, poate ridica nivelul echipei naționale chiar dacă nu avem foarte mulți fotbaliști de valoare? – Da, cred că va putea să le crească valoarea, să le schimbe mentalitatea și modul cum văd unii dintre ei fotbalul.
– Ce stil de joc credeți că ar aborda? Se potrivește cu profilul jucătorilor? – Stilul care li se va potrivii cel mai bine. Cred că va ține cont în primul rând de capacitățile jucătorilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER