Bonjour, tristesse!
Chiar merita otrăvită bucuria unui meci cu Franța, fie el doar de palmares?!
Dacă ești regizor și ai de pus în scenă o dramă, nici prin cap nu-ți poate trece să-l pui pe afiș pe Gigi Dinică sau Jean Constantin. Sala ar leșina de râs la prima replică gravă a oricărui monstru sacru al comediei. Sunt din altă piesă. E exact ceea ce a făcut Răzvan Lucescu. Și-a ales piesa, și-a ales actorii potriviți. Telegramele de convocare nu înseamnă o sumă a valorilor și cu atât mai puțin a intereselor de club. După selecționer, Niculae și Costea pur și simplu nu se potrivesc în cleștele Franța – Austria.
Parcă au intrat zilele în sac. Despre națională și obiective am putea discuta abia în toamna viitoare, când va suna clopoțelul preliminariilor pentru Euro. Mondialul sud-african a murit demult. Va veni vremea și pentru Niculae, și pentru Costea. Abia atunci, după ce vor rupe plasele porților precum Oblemenco, se vor putea socoti victimele hachițelor selecționerului. La vremea sa, Oblemenco chiar era un nedreptățit.
De ce Mazilu, unul dintre caii de bătaie ai contestatarilor? Dacă ați fi Răzvan Lucescu v-ați lua după părerile cât se poate de interesate ale lui Borcea și Mititelu sau ați mai ciuli urechea și la un sfat al tatălui, fără să se vadă, din orgoliu? Cine altcineva decât Mircea Lucescu putea să evalueze renașterea, probabil spectaculoasă, a lui Mazilu?! Nota bene, la una dintre echipele adverse Șahtiorului, fie și pentru că e tot din Kiev. Dacă tot a scos capul ca struțul din nisipul verii, Borcea să ne lumineze care e interesul dosit al familiei Lucescu în convocarea lui Mazilu.
P.S. La capitolul fini, nici Borcea nu stă tocmai rău.