Borcea n-a fost la ședința Comitetului Executiv, dar trimis un mesaj din SUA: **”Răzvan să plece! Cu drag, Cristi”
Cel mai aprig contestatar al lui Răzvan Lucescu a lipsit de la
ședința organizată ieri, invocând motive medicale! Cristi Borcea
și-a exprimat însă punctul de vedere în ceea ce privește situația
selecționerului, cerând prin corespondență ca Lucescu jr să fie
destituit din funcție!
Dincolo de motivul oficial al absenței lui Cristi Borcea de la
ședința Comitetului Executiv al FRF de ieri stă faptul că acesta
aflase cu câteva zile înainte că nu ar avea nicio șansă dacă ar
ieși la luptă pentru a-l înlătura pe Lucescu jr. Asta în condițiile
în care până și Dumitru Dragomir, de la care era de așteptat să
susțină înlăturarea lui Răzvan, a preferat, în mod surprinzător, să
voteze pentru păstrarea lui Lucescu!
A
motivat că se tratează la Miami!
„Lui Mitică îi ajunge problema pe care o are cu licitația
drepturilor TV, nu-i mai trebuia încă un scandal”, au explicat
surse federale atitudinea șefului LPF. Spre deosebire de Dragomir,
președintele executiv al „câinilor” și-a menținut părerea,
specificând în scrisoarea în care își motiva absența (e bolnav și
se tratează la Miami) că ar fi nimerită demiterea selecționerului.
Argumentele lui Borcea au fost expuse membrilor aflați în sală prin
vocea lui Mircea Sandu. Poziția lui Borcea, exprimată prin
corespondență, nu a rămas decât un prilej de amuzament pentru
colegii săi din Comitetul Executiv!