Bosnia, o parte din butoiul cu pulbere al Europei
„Războaiele iugoslave”, numele sub care au rămas cunoscute în
istorie, au reprezentat o serie de conflicte armate desfășurate pe
teritoriul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, între anii
1991 și 1995.
Descrise de multe ori drept cele mai sângeroase conflicte din
Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, războaiele iugoslave
au fost marcate de conflictele interetnice purtate între sârbi, pe
de o parte, și croați și bosniaci, de cealaltă, dar și între
bosniaci și croați (pe teritoriul Bosniei). Istoric, pot fi
încadrate în trei războaie separate, dar care au avut un anumit
grad de legătură: războiul din Slovenia (1991), războiul croaților
pentru independență (1991-1995) și războiul din Bosnia (1992-1995).
Toate au fost declanșate de problemele și relațiile încordate
dintre diversele etnii care locuiau în spațiul fostei Iugoslavii,
lăsate în urmă de prăbușirea fostului stat socialist în 1991.
Războiul din Bosnia a fost cel mai sângeros, poate și din cauza
mixului interetnic puternic exacerbat de diferențele religioase
existente pe teritoriul fostei republici iugoslave a Bosniei și
Herțegovinei (bosnieci musulmani, sârbi ortodocși și croați
catolici). Crimele de război și atrocitățile au fost la ordinea
zilei, capitala Sarajevo aflându-se printre orașele cele mai
afectate de război. Un raport al CIA din 1995 considera că
principalii responsabili pentru crimele de război (într-un procent
de 90 la sută) au fost forțele armate sârbești.
N-a scăpat nici Zenica
Zenica, orașul industrial aflat la 70 de km nord de Sarajevo, care
îi va găzdui pe tricolori la meciul din 26 martie, n-a rămas
neafectat de războiul din Bosnia. Mai ales la nivelul compoziței
demografice. A primit un număr mare de etnici bosniaci din alte
părți ale Bosniei, dar și-a pierdut populația sârbă, care a părăsit
orașul pentru a se stabili în zonele Bosniei controlate în acel
moment de forțele sârbe. Acum, orașul încearcă să-și regăsească
influența economică din perioadă antebelică. În Zenica se află una
dintre cele mai mari fabrici de oțel, privatizată în urmă cu câțiva
ani și al cărei proprietar e nimeni altul decât colosul Mittal
Steel, cel care deține și combinatul din Galați.
Masacrele civililor
bosniaci de la Markale și Srebrenica (1994, 1995) au determinat
intervenția forțelor NATO-IFOR la finele lui 1995. Războiul s-a
încheiat în 1995, după un acord de pace semnat de toate forțele
beligerante la Dayton (Ohio, SUA), pe 21 decembrie
1995
110 mii de
oameni și-au pierdut viața în timpul războaielor
din Bosnia
45 de sârbi, 12
croați și patru bosniaci au fost judecați pentru
crime de război legate de războaiele din Bosnia
2,2 milioane de
oameni și-au pierdut locuința și au fost strămutați
în urma războaielor din Bosnia