Căpitanul Universității Cluj, Gabi Boștină, a comentat pentru siteul oficial al clubului rezultatul echipei naționale cu Ucraina, pierdut la penaltyuri, 2-2 (2-4 d.p.). Boștină crede că Adrian Cristea ar merita să fie convocat pe viitor de Răzvan Lucescu.
„Cristea ar putea ajunge la echipa națională, dar nu este singurul. Mai sunt câțiva tineri talentați care ar putea face pasul. Cristea are acum șansele cele mai mari să ajunga la echipa naționala. În ceea ce privește rezultatul, cred că selecționerul s-a gândit acuma să încerce și alți jucători și asta l-a interesat în primul rând. Eu cred în echipa națională, sunt obligat să cred în națională pentru că sunt român. Noile generații au obligația să readucă echipa națională acolo unde îi este locul, acolo unde a fost după 90„, a declarat Boștină.
Acesta crede că echipa sa este mai tare după transferurile din acestă iarnă.
„Ne-am întărit foarte mult, suntem altă echipă, privim și noi lucrurile altfel, nu mai suntem așa speriați. Ne-am întărit cu fotbaliști, că sunt de la Dinamo sau alte echipe nu contează, contează că au valoare. Aici ne-am antrenat pe terenuri excelente. Pentru spectacolul fotbalistic ar fi bine să se joace pe vreme bună campionatul din România. Acum, asta este treaba celor de la liga și federație daca se va începe campionatul„, a mai spus Boștină.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER