Fundașul muntenegrean Vladimir Bozovic, care evoluează la Rapid, a afirmat că România este favorită în meciul amical cu reprezentativa țării sale și a adăugat că echipa antrenată de Victor Pițurcă nu trebuie subestimată la turneul final al Campionatului European, informează cotidianul Vijesti.
"Avantajul nostru este motivația pe care o avem, împotriva unei echipe de calitate. România este considerată cu a patra șansă în grupa de la Euro, toată lumea vorbește că e outsider, dar orice e posibil. Toată lumea își amintește de generația lui Răducioiu, Hagi, Petrescu sau Dumitrescu. România nu trebuie subestimată", a declarat Bozovic, adăugând că își dorește să continue la Rapid, chiar dacă unele cluburi, printre care Hamburg, s-au arătat interesate de el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER