Bravo, Malta! Țara jubilează după meciul cu România: „Joc excelent, mândru că sunt maltez”. Cum e văzut Cosmin Contra

Bravo, Malta! Țara jubilează după meciul cu România:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa din Malta a prins încredere că naționala va ajunge la un nivel înalt în anii următori, poate la cele mai bune performanțe de când a apărut selecționata. După meciul cu România, de la Ploiești, jurnaliștii au realizat nenumărate materiale prin care aduc argumente solide cu privire la viitorul lor.

Am pierdut, dar m-am simțit mândru că sunt maltez. La finalul celor 90 de minute, jucătorii noștri au reușit un joc excelent, le-au dat mari bătăi de cap oponenților. Am crescut nivelul de joc contra României și asta e foarte important pentru jucători, pe viitor. Am jucat foarte mult cu balonul și am făcut o posesie mai bună decât adversarii” – sună o parte din „radiografia” făcută de presa din Malta naționalei lor, care a vorbit puțin și de Cosmin Contra:

Fostul jucător al lui AC Milan și Atletico Madrid, azi selecționerul României, a schimbat 8 jucători spre deosebire de meciul cu Spania. Înaintea meciului cu noi, România nu mai câștigase de 6 luni pe teren propriu„.

 Reprezentativa României s-a impus, duminică, cu scorul de 1-0, în fața Maltei, în preliminariile Euro 2020. La una dintre primele faze ale reprizei secunde, George Pușcaș a marcat, în minutul 47, primul gol al partidei. Ianis Hagi a centrat din corner, iar Pușcaș a reluat cu capul.

Echipele folosite:

România: Tătărușanu – Chipciu, Rus, Chiricheș, Ștefan – Cicâldău, Marin (Stanciu 59), Bordeianu, Hagi (Grozav 71) – Andone, Pușcaș (Keșeru 77)

Malta: Bonello – Muscat, Agius, Borg – Mbong, Gambin (Zerafa 81), Muscat, Vella (Grech 86), Corbolan – Nwoko (Effiong 71), Farrugia

Clasamentul Grupei F, după șase runde:

1. Spania – 18p

2. Suedia – 11p

3. România – 10p

4. Norvegia – 9p

5. Malta – 3p

6. Insulele Feroe – 0p

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×