„Brazilia e mai aproape! Furtuna românească s-a oprit înaintea pauzei”** Presa olandeză despre victoria de la București
Presa olandeză a scris după meciul de marți cu România, scor 4-1, din preliminariile CM-2014, că echipa antrenată de Louis van Gaal a obținut o victorie prețioasă, în atmosfera ostilă de pe Arena Națională, în fața celui mai puternic adversar din grupa D.
„Brazilia e acum mai aproape. Olanda a obținut o victorie excelentă, meritată, într-o atmosferă ostilă, împotriva celui mai puternic adversar din grupă. Un motiv de mândrie. Van der Vaart, implicat la trei goluri, și-a arătat clasa. Olanda a fost stăpâna jocului. Furtuna românească s-a dezlănțuit în finalul primei reprize, gazdele au avut superioritate, purtate de publicul entuziast. Marica a înscris și stadionul a revenit la viață. Însă furtuna s-a oprit chiar înainte de pauză, pentru că Olanda a făcut 3-1 și apoi a jucat cu siguranță”, a scris publicația Ons Oranje.
Ziarul De Telegraaf a precizat că naționala Olandei a dominat partida. „Olanda pe drumul spre Rio după ce a surclasat România la București. Olanda a jucat cu siguranță și a lovit de patru ori. Marica a redus din handicap pentru 2-1, un gol meritat pentru că mai devreme Torje lovise bara, iar Stekelenburg a salvat din fața lui Grozav. După pauză naționala Olandei a ținut jocul în mâini. Fanii români, care au cerut un penalti în finalul partidei, au părăsit stadionul dezamăgiți. Olanda stă acum pe roze„, a scris De Telegraaf.
„Victorie mare cu România”, a scris Omroep Brabant, în timp ce NOS a apreciat că naționala batavă a obținut „un succes lejer, convingător”. „Iureșul românesc, început cu bara lui Torje, s-a potolit rapid. Olanda a arătat și momente de vulnerabilitate în defensivă, cum ar fi la golul lui Marica. În a doua repriză România n-a putut mai mult, iar Olanda și-a așteptat cu răbdare șansa, care a venit la faza ultimului gol”, a notat NOS.
Voetbal International a subliniat că Olanda a făcut un pas mare spre turneul final din Brazilia. „România și-a spus cuvântul în startul partidei, la bara lui Torje și la ocazia lui Grozav, apoi chiar dacă a introdus forțe proaspete nu a mai putut înscrie”, a scris VI.
Cotidianul Het Parool a menționat că „bara lui Gabriel Torje a dat speranțe celor din tribune că pot asista la mult mai mult decât la o înfrângere certă, dar Olanda a reușit a patra victorie consecutivă în grupă”.
„Peste 50.000 de suporteri fanatici au luat cu asalt frumoasa și ultramoderna Arenă Națională să vadă meciul anului, așa cum a fost numit. Să admitem că și națioanala Olandei a așteptat acest meci pe un stadion ostil cu puțină surescitare. A fost cel mai bun meci din acest mandat al lui Van Gaal. Drumul spre Rio s-a descongestionat”, a comentat Elf Voetbal, în timp ce ziarul Spits a notat că „Olanda a făcut treabă bună la București”.
Echipa națională a României a fost învinsă, marți, pe Arena Națională din București, cu scorul de 4-1 (3-1), de reprezentativa Olandei, într-un meci din Grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, acesta fiind primul eșec al „tricolorilor” în actuala campanie de calificare.
Pentru România a marcat Marica ’40, în timp ce pentru olandezi au înscris Lens ‘9, Martins Indi ’29, Van der Vaart ’45+2 (penalti) și Van Persie ’86.