Decizie-surpriză a lui Edi Iordănescu la Priștina! Află portarul României pentru meciul de azi din Kosovo și cum s-a ajuns la această soluție!
Cu un lot fără jucători din campionatele top 5 ale Europei, șubrezit și de absențele din rațiuni medicale ale lui Răzvan Marin, Ionuț Radu, Niță, Chiricheș, Tănase ori Bancu, selecționerul Edi Iordănescu s-a aflat până acum practic în fața unei singure mari dileme privind echipa de start pentru astăzi. Jucăm la Priștina, cu Kosovo, meci cu importanță uriașă în preliminariile EURO 2024, iar cei trei portari convocați au împreună doar 2 meciuri pentru prima reprezentativă! Cine va apăra? Edi Iordănescu a decis.
Un portar din trei cu două meciuri la națională
După ce Ionuț Radu de la Auxerre și Florin Niță de la Pardubice au devenit indisponibili, postul de portar, până de curând unul cu multiple soluții experimentate, considerat „asigurat” la echipa națională, a intrat în lista problemelor fierbinți.
Pentru meciurile de azi, cu Kosovo, și din deplasare cu Elveția, peste trei zile, selecționerul Edward Iordănescu a mizat în lista finală de tricolori convocați pe Ștefan Târnovanu (23 ani, FCSB), Mihai Aioani (23 ani, Farul Constanța) și Horațiu Moldovan (25 ani, Rapid București).
Campion cu dobrogenii, Aioani nu a apucat să debuteze la naționala de seniori. În vreme ce Târnovanu și Moldovan au, fiecare, doar un meci! Ambii au debutat în toamnă, la amicalele României din luna noiembrie. Rapidistul a fost pe teren la 1-2 cu Slovenia, pe teren propriu, în vreme ce portarul FCSB a apărat în 5-0 cu Moldova, în deplasare. Pentru selecționer și staff-ul său, în aceste condiții și raportat la miza duelurilor oficiale de azi și de la Lucerna, alegerea a fost una dificilă. Horațiu Moldovan va apără în meciul cu Kosovo, potrivit Fanatik.
Dincolo de valoare și încredere, detalii importante
Sursele ProSport detaliază în exclusivitate cum a luat selecționerul Edi Iordănescu decizia titularizării pentru postul de portar în această seară:
Încrederea lui Edi e deplină în calitățile tuturor, altfel nici nu se aflau la lot, și are încredere și că valoarea lor îi recomandă la o astfel de partidă, dar factorul mental și detaliile au făcut diferența. Știind care e situația, Edi i-a urmărit aproape non-stop, de la intrarea în cantonament și până acum, să îi evalueze la nivelul încrederii lor în sine chiar și la acest moment, în ziua meciului. Leo Toader, antrenorul cu portarii, a avut sarcină clară să poarte discuții invidiuale cu fiecare și a prezentat rapoarte aproape zilnic, pe toată durata acțiunii, din antrenamente dar și din cum îi simte cu experiența lui!”
Cum în sesiunile de pregătire de la Mogoșoaia și în jocul-școală cu CS Tunari nu au fost probleme mari care să “elimine” din cursa titularizării pe vreunul din cei trei, Iordănescu a mutat momentul în care va alege pentru astăzi. Adică după antrenamentul oficial desfășurat aseară la Priștina, și cu doar câteva ore înainte de startul partidei!
Cum a ieșit din calcule Marian Aioani
Aceleași surse explică în exclusivitate pentru ProSport cum au evoluat lucrurile în această dimineață în cantonamentul tricolorilor din Kosovo:
După micul dejun, azi, Leo Toader a venit cu un raport final privind situația celor trei portari și a avut loc o discuție decisivă cu Edi Iordănescu. Edi se bazează mult pe Toader, însă responsabilitatea finală îi aparține lui în totalitate, chiar și la titularizarea portarului. A preferat să aleagă pe ultima sută de metri și ca să îi țină conectați total pe toți trei la responsabilitatea meciului’’
Primul care a ieșit din calcule, deși anunțat de multe voci din fotbal drept favorit la echipa de start pentru Kosovo, a fost Marian Aioani! De ce?
Deși are avantajul moralului, fiind proaspăt campion cu Farul, față de Moldovan și Târnovanu care cu echipele de club nu și-au îndeplinit obiectivele sezonul ăsta, Aioani n-are nici măcar un minut în tricoul României. Mai mult, nici vreo experiență internațională în cupele europene măcar, la nivel de club! Experiența ultimilor ani la națională, pentru că s-a documentat atent, a scos în față multe cazuri de jucători cu valoare și aparent cu moral tare, dar care când au pus prima oară tricoul naționalei într-un meci, au clacat sau cel puțin n-au fost așa cum îi știa lumea”
Apără Moldovan!
Între Târnovanu și Moldovan, Iordănescu l-a ales pe rapidist! Ce a fost determinant în acest proces de selecție? Sursele ProSport dezvăluie:
Moldovan e cu doi ani mai în vârstă, e ceva mai copt totuși. Erori în campionat au făcut amândoi, nu așa se pune problema, dar Horațiu a fost super montant încă din prima a reunirii, focusat total, ca pentru o bătălie, așa cum se anunță meciul cu Kosovo”
La 25 de ani, Horațiu Moldovan va fi așadar titularul României în această seară, la Priștina! Primul său meci oficial, după debutul în amicalul din noiembrie, contra unui adversar puternic și rival în lupta pentru calificarea la EURO 2024!
Întrebarea care a împărțit fotbalul ultimelor zile
Alegerea titularului naționalei între buturi pentru Kosovo a fost subiectul principal al discuțiilor publice din jurul acestei partide. Mai mulți foști portari de calibru și-au ales favoritul, argumentând în direcția lui Târnovanu, Aioani sau Moldovan.
Spre exemplu, fost goalkeeper la Dinamo sau Steaua, cu 39 de apariții în tricoul tricolor, Dumitru “Țețe” Moraru a analizat situația înclinând spre Marian Aioani. Iată declarațiile lui, în exclusivitate pentru Prosport:
E greu de spus. Niciunul nu are experiență internațională, dar, evident, trebuia să le vină și lor rândul. Valoric vorbind, ei sunt egali. Totuși, cel care a gafat cel mai puțin, părerea mea, în acest sezon este Aioani. A fost constant și a câștigat campionatul cu Farul. Din păcate, Niță și Radu, portari mai experimentați, sunt accidentați și nu ne putem baza pe ei. Mie-mi plac, însă, toți trei care sunt acum la lot, sunt talentați”
În vreme ce Costel Pantilimon, portar al naționalei în generațiile mai apropiate de prezent, a mizat pe Ștefan Târnovanu. La DigiSport, actualul conducător de la Poli Timișoara a argumentat astfel:
Am mai spus-o că Târnovanu îmi place foarte mult. Nu spun că ceilalți nu sunt portari foarte buni, Aioani, Moldovan. Dar Târnovanu mi se pare un portar care dă o anumită siguranță și văd un progres foarte mare la el. Îmi place foarte mult Târnovanu, poate fi o soluție pentru primul 11 al naționalei”