Lotul naționalei României pentru Kosovo și Elveția, ProSport confirmat pe linie! Ianis revine, Radu și Chiricheș sunt out, ce se întâmplă cu Louis Munteanu, Borza, Tavi Popescu și Drăgușin!
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul de jucători al primei reprezentative pentru meciurile din 16 și 19 iunie, deplasări în Kosovo și Elveția, pentru preliminariile EURO 2024. Lista definitivă a celor 26 de tricolori pentru această acțiune confirmă toate informațiile din materialele exclusive publicate de ProSport în ultima perioadă!
Ianis is really back!
După aproape 600 de zile de absență de la echipa națională, pricinuită de accidentarea groaznică, intervenția chirurgicală și perioada de recuperare, Ianis Hagi revine în tricoul României! Așa cum ProSport anunța în exclusivitate încă din 29 mai, selecționerul Edi Iordănescu a evaluat împreună cu staff-ul său mai mulți factori care au dus la convocarea lui Ianis.
Mijlocașul a început să joace mai mult pentru Glasgow Rangers, depășind bariera de 300 de minute în teren după accidentare, are un tonus mult mai bun și încredere în joc. În plus, variantele pe postul său compuneau un tablou problematic: Florin Tănase accidentat, Olimpiu Moruțan în scădere de formă și ratând promovarea în Serie A, Alex Cicâldău cu evoluții la un club de jumătatea clasamentului în Emiratele Arabe Unite.
Apără Moldovan sau Aioani
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate de aseară, Ionuț Radu s-a accidentat în partida cu Lens, ultima din sezonul de Ligue 1 pe care a avut-o programată în tricoul lui Auxerre. Iar Vlad Chiricheș, în ultimul meci al lui Cremonese din Serie A, ieșind din calculele selecționerului, informație oferită în exclusivitate de ProSport.
Portarul de 26 de ani, titular în planurile lui Iordănescu la națională, se va opera de urgență la menisc și va absenta minimum o lună. Radu și Chiricheș se alătură astfel listei de indisponibili cu nume importante din circuitul tricolorilor: Răzvan Marin, Florin Niță, Florin Tănase, Nicușor Bancu.
În aceste condiții, rămâne de văzut dacă titularizat între buturi va fi rapidistul Moldovan sau campionul Aioani de la Farul. Horațiu are un meci pentru România, iar Marian încă nu a debutat!
Deși inițial Ștefan Târnovanu (FCSB) trebuia să apere pentru România U21 la Europeanul de tineret, fix după finalul acțiunii de la seniori, acesta a trecut la prima reprezentativă în urma accidentării lui Ionuț Radu. În acest condiții, aproape sigur Mihai Popa, ex-Voluntari, va fi titularul U21 al lui Săndoi la EURO din această lună.
Toate mutările anunțate de Prosport au devenit realitate
ProSport a publicat încă din 30 mai un amplu material bazat pe informații în exclusivitate și dedicat strategiei fixate de selecționerii Iordănescu și Săndoi privind jucătorii eligibili EURO U21. Toate informațiile noastre, validate de surse din staff-ul U21, au fost confirmate azi de lotul definitiv al lui Edi Iordănescu!
- Radu Drăgușin și Valentin Mihăilă rămân oameni de bază la tricolorii mari pentru Kosovo și Elveția, în strategia lui Edi Iordănescu
- Căpitanul U21 Vladimir Screciu merge cu seniorii! Având în vedere profilul foarte probabil al deplasărilor în Kosovo și Elveția, Iordănescu a simțit nevoia unui fotbalist în plus cu profil defensiv
- Tavi Popescu, în scădere de formă, participă la EURO U21
- Louis Munteanu (foto jos) rămâne în circuitul naționalei mari, după ce a impresionat în pregătire la acțiunea precedentă și e considerat deja o soluție viabilă în atacul seniorilor, alături de Alibec și Pușcaș
Revelația Andrei Borza (Farul Constanța), care nu a apucat să joace nici măcar la tineret!, are șansa afirmării la Europeanul U21. Este în vizorul lui Iordănescu dar s-a preferat această variantă momentan, câtă vreme puștiul de 17 ani nu are experiență internațională, iar meciurile din Kosovo și Elveția înseamnă adversari tari și cântăresc enorm în calculele calificării la EURO 2024.
Tinerii pot prinde EURO parțial, dar stranierii depind de cluburi!
Pentru fotbaliștii eligibili U21 din lotul lui Iordănescu, aflați însă și pe lista provizorie a lui Emil Săndoi pentru EURO, există șansa participării la turneul final începând cu meciurile 2 și 3 din grupă ale tricolorilor mici, contra Ucrainei și Croației, programate în 24 și 27 iunie. Vor rata însă debutul contra Spaniei din 21 iunie.
Atenție însă! Cei legitimați în străinătate depind de acceptul cluburilor, câtă vreme EURO U21 nu este programat pe perioadă FIFA, precum acțiunea naționalei de seniori, iar cluburile nu au obligativitatea să le permită participarea! În această categorie ar intra Drăgușin sau Mihăilă!
Lotul naționalei României pentru Kosovo (16 iunie) și Elveția (19 iunie)
Portari
Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Marian AIOANI (Farul Constanța, 0/0), Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 1/0)
Fundași
Andrei RAȚIU (Huesca | Spania, 11/1), Cristian MANEA (CFR Cluj, 21/2), Andrei BURCĂ (CFR Cluj, 17/1), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 5/0), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 24/2), Adrian RUS (Pisa | Italia, 17/1), Mario CAMORA (CFR Cluj, 9/0), Raul OPRUȚ (Hermannstadt, 3/0)
Mijlocași
Marius MARIN (Pisa | Italia, 10/0), Tudor BĂLUȚĂ (Farul Constanța, 11/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 0/0), Darius OLARU (FCSB, 10/0), Nicolae STANCIU (Wuhan Three Towns | China, 58/12), Alexandru CICÂLDĂU (Ittihad Kalba | EAU, 29/4), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 24/2), Deian SORESCU (FCSB, 10/0), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 7/1), Florinel COMAN (FCSB, 5/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 18/6), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 10/1)
Atacanți
George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 34/10), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 29/3), Louis MUNTEANU (Farul Constanța, 0/0)