Brigadă din Italia la România – Argentina. La centru va fi Gianluca Rocchi, care a arbitrat primul meci din mandatul lui Pițurcă la națională

Federația Română a anunțat astăzi brigada de arbitri pentru meciul amical România – Argentina, programat pe 5 martie, la București.

Partida contra naționalei lui Messi va fi condusă de „centralul” italian Gianluca Rocchi. Arbitrul de 40 de ani nu va fi la prima întâlnire cu românii, întrucât în palmaresul său figurează alte patru meciuri în care au fost implicate echipele de club din țară și o partidă a tricolorilor.

Rocchi a arbitrat Chelsea – Steaua (1-0), din actualul sezon al Ligii Campionilor, CFR Cluj – FC Basel (1-0), meci din sezonul 2012 – 2013 al Ligii, dar și meciul de debut al lui Victor Pițurcă în al treilea mandat de selecționer al naționalei. „Centralul” italian a arbitrat amicalul San Marino – România (0-1), disputat de tricolori pe 10 august 2011. Brigada de arbitri din Italia va fi completată de asistenții Elenito di Liberatore și Gianluca Cariolato, iar al patrulea oficial va fi Marco Guida. 

Ce au făcut românii cu Rocchi la centru

  • Chelsea – Steaua (Liga Campionilor) 1-0 11 decembrie 2013
  • CFR Cluj – FC Basel (Liga Campionilor) 1-0 29 august 2012
  • San Marino – România (amical) 0-1 10 august 2011
  • Twente – Steaua (Europa League) 0-0 1 noiembrie 2009
  • WfL Wolfsburg – Rapid (Cupa UEFA) 1-0 18 septembrie 2008

 

 

Publicat: 07 02. 2014, 18:38
Actualizat: 07 02. 2014, 19:56