București, sub asediu. Presa străină este surprinsă de rivalitatea româno-maghiară. Prima pagină din ProSport, dată exemplu de NBC
Partida dintre România și Ungaria a născut pasiuni nebănuite în rândul suporterilor, rivalitatea dintre cele două țări fiind greșit interpretată de suporteri, care au ținut să își arate superioritatea prin forță.
Evenimentele de la București au fost deja amplu dezbătute în presa din Occident și de peste Ocean, jurnaliștii analizând cauzele care au dus la aceste tensiuni.
Astfel, după New York Times, și NBC-ul a acordat spații importante disputei de pe Național Arena; dincolo de prezentarea în detaliu a disputelor fotbalistice româno-magiare, jurnaliștii sursei citate au făcut o introspecție spre motivele care stau în spatele animozităților dintre suporteri. Aceștia au salutat mesajele de pace date de oficialitățile celor două țări, remarcând totodată prima pagină din ProSport-ul de ieri, care avea ca mesaj central sloganul „Se poate și civilizat!”.
„În afara terenului, există o stare de tensiune generată de situația Transilvaniei de după Primul Război Mondial. Ambele țări au revendicat, de-a lungul istoriei, teritoriul aflat acum în posesia României. Aceste dispute au constituit permanent motive de dispute politice, maghiarii fiind cea mai numeroasă minoritate din România (cei mai mulți trăind în Transilvania). În weekend-ul care a precedat partida, Federația de la Budapesta a dat un semnal de normalitate, după ce a amendat patru cluburi din primele două divizii pentru scandări iresponsabile la adresa țării vecine. Aceleași semnale au venit și dinspre București, românii exprimându-și speranța că meciul nu va fi umbrit de conflicte inter-etnice, însă suporterii maghiari au arătat încă de aseară, de la plecarea de la Budapesta, că nu vor avea un comportament ireproșabil.„