Bulă cu Reghe și realitate cu Piți. Viitor cu Oli?
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe buletinul de vot și noul președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a acordat o declarație care a făcut înconjurul site-urilor sportive și nu numai. „Reghecampf ar trebui să fie selecționer. Dacă se pune problema, voi negocia cu Victor Pițurcă încetarea contractului”, a fost reacția la cald a noului șef de la FRF, întrebat fiind de către jurnaliștii din jurul său pe cine consideră mai potrivit pentru postul de selecționer. Dar un amănunt a fost evitat, intenționat sau nu. Întrebarea conținea deja răspunsul. La câteva ore, Burleanu a intrat în vestiarul echipei naționale și, susține Pițurcă, l-a reconfirmat pe actualul selecționer. Și atunci, ce facem cu titlurile „Reghecampf va fi noul selecționer al României”?
Simplu, punem mâna pe telefon, sunăm, ne interesăm… Realitatea poate fi asta. Printr-un concurs de împrejurări pe care nu vreau să-l detaliez. Aș aminti însă de ideea bună de marketing a familiei Reghecampf de a face poza care contează alături de Burleanu. Actualul tehnician al Stelei s-a simțit probabil deja propulsat în fotoliul de selecționer. Numai că e cale lungă până acolo. Pe piața de capital, când acțiunile se duc la cer fără o bază economică reală, când investitorii crează o presiune masivă de cumpărare cu scopul de a participa la profitabilitatea pieței, se spune că totul este o BULĂ‚. Cam așa e și cu Reghe – selecționer.
Doar noul sponsor ar putea achita clauza lui Piți. Firma „D”
În primul rând, Victor Pițurcă e foarte greu de înlăturat. Are clauză – se pare că de 800.000 de euro – de a fi îndepărtat contra cost. De unde se vor găsi acești bani? Se va face o chetă? Improbabil. În al doilea rând, nu Burleanu va decide eventual noul selecționer. Iar în al treilea rând, dacă se va negocia cu Pițurcă și se va ajunge vreodată la vreun acord, atunci cărțile se vor face pentru Cosmin Olăroiu. Acesta a obosit deja în țările arabe și se pare că și arabii că s-au săturat de el. Performanțe, bani și iar bani. Pentru Oli va urma acum o nouă provocare. Și când aceasta se va numi echipa națională a României, atunci el nu va rata această oportunitate. Deja lucrurile se mișcă în favoarea lui. Vom vedea curând un sponsor important la FRF. Începe cu „D” și va veni cu mulți bani. Poate chiar și cu clauza de reziliere pentru Pițurcă.