Bun de plată! Radu Drăgușin a anunțat ce trebuie să facă imediat după Cipru – România 0-3 pentru toți colegii săi din lotul lui Mircea Lucescu: „Așa e obiceiul”

Nicolae Stanciu și Radu Drăgușin după un gol marcat în meciul de fotbal dintre Cipru și România, contând pentru Liga Națiunilor, desfășurat pe Stadionul AEK Arena din Larnaca, sâmbătă 12 octombrie 2024. © FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Radu Drăgușin a anunțat ce trebuie să facă după Cipru – România 0-3 pentru toți colegii de la echipa națională.

Fundașul central al lui Tottenham a marcat pentru prima oară pentru naționala României în deplasarea din Cipru. Drăgușin a înscris în minutul 36 al confruntării de la Larnaca, iar fotbalistul în vârstă de 22 de ani a declarat că este pregătit să le facă cinste colegilor săi pentru reușita de sâmbătă seara.

Radu Drăgușin, pregătit să le facă cinste colegilor, după ce a marcat în Cipru – România 0-3

Radu Drăgușin a reușit să marcheze primul gol pentru România în deplasarea din Cipru, scor 0-3, iar fundașul central transferat de Tottenham de la Genoa pentru 25.000.000 de euro a spus că este un obicei acela de a face cinste colegilor după primul gol marcat alături de „tricolori”.

„(n.r. referitor la faptul că a fost cel mai important marcator al serii) Nu sunt cel mai important. Echipa este pe primul loc. Am reprezentat România în cel mai bun fel și sunt bucuros.

(n.r. referitor la faptul că a marcat primul gol pentru echipa națională) Da, cu siguranță este un sentiment foarte frumos. Akm așteptat acest gol de când am venit la echipa națională. La Genoa obisnuiam să marchez goluri și înainte. Trebuie să continuăm pe acest drum. Suntem pe drumul cel bun. Avem lucruri de corectat, dar am făcut un meci foarte bun.

(n.r. ce își dorește pentru meciul cu Lituania) Victoria. Cum am jucat și astăzi, vom juca și în Lituania la fel. Trebuie să pregătim meciul, dar cel mai important lucru este recuparea. Vom avea un drum lung, dar trebuie să ne pregătim.

(n.r. dacă o să facă cinste colegilor) Cu siguranță, este obiceiul să ofer o cină. (n.r. cui dedică golul marcat) Îl dedic iubitei mele, familiei mele, care a fost mereu lângă mine. Celor apropiați, care au fost mereu alături de mine. Nu contează dacă lucrurile merg bine sau mai puțin bine, pentru că ei sunt mereu alături de mine”, a spus Radu Drăgușin la Prima TV.

Radu Drăgușin a declarat că Ange Postecoglou are încredere în el

Drăgușin a fost prezent la conferința de presă premergătoare confruntării cu Cipru, unde a vorbit și despre situația de la echipa sa de club, care nu a fost cea mai bună. Radu Drăgușin a declarat că Ange Postecoglou are în continuare încredere în el și i-a dovedit acest aspect atunci când l-a introdus pe teren în meciul cu Manchester United.

„(n.r. referitor la eliminarea din meciul cu Qarabag) Eu sunt bine, dar cred că suntem la echipa națională și prima întrebare ai spus-o direct cu Tottenham. Eu sunt foarte bine din punct de vedere psihic, nu am avut nicio problemă. Am înțeles că sunt în creștere, sunt greșeli pe care oricine poate să le facă, am doar de învățat din acest lucru. Din punctul de vedere al încrederii pe care Tottenham o are față de mine nu s-a schimbat nimic! Mi-au confirmat-o atât verbal, cât și prin faptul că m-a băgat mister în meciul cu Manchester United. Cum am spus, încrederea este acolo, rămâne la mine să dovedesc că merit să joc și să mă impun”, a declarat Radu Drăgușin la conferința de presă premergătoare partidei cu Cipru.

Publicat: 13 10. 2024, 00:44