Burleanu: „Am discutat cu directorul EURO 2020, m-a asigurat că România îndeplinește aproape toate condițiile de organizare”

Burleanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu susține că șansele ca România să găzduiască meciuri de la Campionatul European 2020 sunt foarte mari. Președintele FRF spune că a avut o discuție cu responsabilul pentru organizarea turneului final din 2020, iar acesta l-a asigurat că dosarul depus de România este foarte bine făcut. De asemenea, Burleanu dorește organizarea CE 2018 de futsal:

„După cum știți, am fost invitat la Lisabona, pentru finala Ligii Campionilor. Acolo am discutat cu directorul EURO 2020, care m-a asigurat că România îndeplinește aproape toate condițiile de organizare. Am demarat discuțiile pentru găzduirea a CE 2018 de futsal și îi mulțumesc pentru asta în special domnului Sorin Oprescu. Trebuie să organizăm cât mai multe astfel de evenimente internaționale”, a declarat Răzvan Burleanu.

Pentru găzduirea EURO 2020 au mai rămas în cursă 19 stadioane, care candidează pentru 13 pachete de meciuri. Protrivit MEDIAFAX, votul va fi împărțit în patru etape. Primul vot va aborda desemnarea stadionului finalei și semifinalelor pentru care candidează Wembley din Londra și Allianz Arena din Munchen (primul pachet). Apoi, patru stadioane vor fi alese pentru a găzdui un sfert de finală și meciuri din grupă (pachetele 2-5).

Al treilea urmează să desemneze penru optimi și meciuri din grupă stadioanele alese în zonele geografice care nu au primit finala și semifinalele și nici un sfert (pachet 6 dacă sunt create șase zone, pachetele 6-8 dacă sunt create opt zone).

Stadioanele care vor găzdui EURO 2020 vor fi anunțate pe 19 septembrie, la Geneva.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×